Fuchs, prima achiziție pentru Șoimii. Piroș face spectacol: „Zilnic ne vom înțelege cu cel puțin un fotbalist”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Jun. 2015, 16:02 Actualizat: 19 Jun. 2015, 16:03 Bursa transferurilor
Fuchs, prima achiziție pentru Șoimii.  Piroș face spectacol: „Zilnic ne vom înțelege cu cel puțin un fotbalist”

După ce și-au rezolvat problemele legate de bugetul pentru stagiunea următoare, pâncotanii au demarat discuții pentru formarea noului lot de jucători. „Vioara” întâi este antrenorul Ionuț Popa, asistat îndeaproape de Pavel Piroș. Cei doi au fost joi la Timișoara, unde au și perfectat prima achiziție a verii.

„Ne-am înțeles cu Marian Fuchs, un fotbalist talentat și cuminte, de genul celor pe care vrem să contăm într-un număr cât mai mare de acum înainte. Sunt convins că ne va ajuta, că va confirma în Liga a 2-a, acolo unde – de fapt – a mai și evoluat cu Poli Timișoara”, spune președintele-finanțator al „șoimilor”.

Marian Fuchs are 23 de ani, este mijlocaș central cu profil ofensiv, iar în ultimul sezon a fost printre cei mai buni fotbaliști ai divizionarei a treia, Millenium Giarmata. Pe lângă Poli, care l-a și crescut ca fotbalist, Fuchs a mai trecut pe la Flacăra Făget, Farul Constanța și FC Caransebeș.

„De acum înainte, zilnic, vom trata și eu zic că ne vom și înțelege cu cel puțin un fotbalist. În maxim 10 zile cred că ne vom forma, în proporție de 80-90% noul lot de Liga a 2-a”, a mai precizat Piroș.

Probabil, la finalul acestei săptămâni, când ar trebui să li se achite jucătorilor salariul pe luna martie, se vor cunoaște și numele „șoimilor” doriți și pe mai departe în echipă.

Sursa: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Jun. 2015, 16:02 Actualizat: 19 Jun. 2015, 16:03 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă