Florentin Petre are un nou jucător în lot! Ultima achiziție a Brăilei a evoluat la CS Dinamo și CS Afumați

În căutare disperată de jucători pentru a încerca să formeze un lot competitiv, care să lupte pentru salvarea de la retrogradare a Daciei Unirea, în anul în care clubul împlinește 100 de ani, Florentin Petre a reușit să mai aducă un jucător la Brăila.

Ultima achiziție este mijlocașul central Tiberiu Andrei Subțirică (20 de ani), care în prima parte a sezonului a jucat în Liga 3, la CS Afumați, iar în scurta sa carieră a mai trecut pe la CS Dinamo și Conpet Cireșu, după ce a fost format la Luceafărul Brăila.

În această campanie de achiziții, Dacia Unirea a mai semnat și cu jucătorii: Jean Prunescu (29 de ani, fundaș, împrumut de la Petrolul), Alex Sahru (21 de ani, mijlocaș, ex Aerostar), Mihai Mușea (25 de ani, fundaș, ex AFC Odorheiu Secuiesc), Iulian Moldoveanu (19 ani, portar, ex SR Brașov), Alexandru Izmană (22 de ani, mijlocaș, ex CSM Școlar Reșița) și Austin Rogers (23 de ani, portar, ex Ulaanbaatar City – Mongolia).

După primul meci oficial disputat în 2019 de echipa brăileană, pierdut sâmbăta trecută la Arad, 0-3 cu UTA, antrenorul Florentin Petre a explicat de ce nu a reușit în această iarnă să facă mai multe transferuri. „Am avut o discuție cu o firmă de impresariat, care ne-a promis că vor aduce șapte-opt jucători străini, ne-am bazat pe asta și pe calitatea lor și uite unde am ajuns. Acest club a trecut printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, iar ei au promis că vor aduce jucători și îi vor plăti ei. Era un parteneriat convenabil ambelor părți, dar încă nu a venit nimeni. Deocamdată, acești copii nu pot să fac față la acest nivel. Înțelegerea cu această firmă rămâne în picioare din punctul meu de vedere, îi mai dau două săptămâni, dar timpul ne presează”, a spus Petre.

În meciul cu UTA, Dacia Unirea a evoluat în formula: Iul. Moldoveanu – Coteț (R. Băluță 89′), Pleșa, Prunescu, Mușea – Sahru, Izmană, M. Mihalcea, Ciucureanu – Cheleș (Gab. Ion 59′), Moroianu (Duțu 83′). Rezerve neutilizate au fost: Rob. Chirilă – Mardale și Sloată.

„Am mulți jucători tineri, au fost nu mai puțin de 14 Under 22 pe foaie astăzi, iar pe șase dintre ei de abia i-am adus de la grădinița de copii, au 15, 16 ani. Le prevăd un viitor frumos, dar situația noastră e care e. Ni s-a promis înainte de anul nou că vor fi transferuri, încă nu le-am realizat, deoarece încă nu au ajuns. Cred că vin pe jos, cu bicicleta, pregătirea de iarnă s-a dus și ei nu au venit la Brăila. Și, dacă până la urmă vor veni, sper să ajungem la un nivel care să ne permită să avem rezultate și să scăpăm de retrogradare. Dar, fără bani e greu să faci performanță. Vedeți, unde sunt bani e calitate, unde autoritățile locale sprijină fotbalul e bine. La Brăila ne mișcăm mai greu, dar sperăm ca în maxim două săptămâni să mai aducem jucători buni”, a mai declarat, citat de Sport Arad, Florentin Petre la finalul confruntării cu arădenii.

După prima etapă din 2019, Dacia Unirea Brăila a căzut pe ultimul loc în Liga 2, cu 12 puncte. Sâmbătă, de la ora 11:00, joacă pe teren propriu, cu Academica Clinceni, a doua clasată, cu 48 de puncte.

Pe aceeași temă