FC Snagov mai suferă o pierdere foarte mare în această pauză de iarnă. Dacă în prima parte a sezonului atacul a fost unul dintre punctele forte ale echipei, în retur acesta va avea mult de suferit.
După ce unul dintre principalii marcatori ai echipei, Viorel Dinu, marcator a opt goluri în tur, l-a urmat la Concordia Chiajna pe Laurențiu Reghecampf, ilfovenii s-au despărțit și de principalul golgheter, atât al echipei, cât și al întregului eșalon secund, Cristian Cristea.
Atacantul marcator a 12 goluri în primele 15 etape și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu FC Snagov. Cristea era în ultimele șase luni de contract și pentru că revenirea sa pe teren va avea loc, cel mai probabil, la jumătatea returului, cele două părți au decis să se despartă.
„M-am înțeles cu FC Snagov să fiu liber de contract. A fost o situație delicată pentru ei fiindcă eram în ultimele 6 luni de contract. În plus, în urma actualelor probleme financiare ale lor, am căzut, de comun acord, pentru rezilierea contractului.”, a spus Cristian Cristea pentru liga2.ro, ca mai apoi să vorbească și despre evoluția recuperării după operația pe care a suferit-o la unul dintre genunchi: „Sunt în plină recuperare. Mă simt foarte bine, cine știe, poate că vreo echipă care crede în calitățile mele și în ceea ce am demonstrat până acum mă va contacta”.
Golgheterul Ligii a II-a spune că nu duce lipsă de oferte, în următoarele zile urmând a se decide asupra uneia dintre ele. Acesta este încrezător în forțele și calitățile sale și crede că poate demonstra mai mult, având în vedere că este foarte tânăr.
„Am câteva oferte, au mai fost și alte cluburi care au renunțat crezând că accidentarea mea e gravă. În maxim două luni pot intra pe teren și ținând cont că am doar 23 de ani am tot timpul să îmi ating forma maximă. Rămâne ca zilele astea să iau o decizie în privința unei oferte pe care o am de un club cu obiective îndrăznețe.”, a mai declarat Cristea.
În urma despărțirilor de Viorel Dinu și Cristian Cristea, FC Snagov se va mai baza în atac, în cazul în care nu vor reuși să transfere ceva, doar pe Marius Bâtfoi și poate și pe Francis Ibekwe, în cazul în care nu se va renunța la nigerian, reîntors la pregătire cu câteva zile întârziere.
„Mă bucur că am făcut parte din echipa care a intrat în istoria clubului. În același timp și pentru mine acest tur a fost cel care mi-a permis să-mi arăt calitățiile și să ajut echipa pentru a atinge această performanță. Cele 12 goluri în 15 meciuri jucate mi-au permis să fiu golgheterul Ligii a 2-a. Această performanță personală a atras atenția cluburilor din Liga I.”
Cristian Cristea, fost atacant la FC Snagov
1073 minute a strâns Cristian Cristea în cele 15 meciuri jucate în acest tur de campionat la ilfoveni, în 13 a fost titular și în două a intrat ca rezervă
26 de goluri a marcat FC Snagov în acest tur de campionat, dintre acestea 12 au fost reușite de Cristea și 8 de Dinu
Articol și foto de Marius ANGHEL