Rămas fără echipă, după ce Progresul Corabia s-a retras
săptămâna trecută din campionat, mijlocașul Cosmin Bălmău a fost
acontat de FC Drobeta.
„L-am remarcat la meciul direct, din urmă cu două
etape. E un jucător tânăr, de perspectivă și va semna cu FC Drobeta
pe cinci sezoane. Un mijlocaș ofensiv, de picior stâng, care ne
poate ajuta în acest an, dar și în campionatele
următoare”, a spus președintele Vasile Mănescu despre
jucătorul care a mai evoluat și la Gaz Metan CFR Craiova.
Ajuns deja sub comanda lui Viorel Ion, mijlocașul de 20 de ani
are șanse mici să prindă lotul cu care FC Drobeta va face
deplasarea la Lăpușata, pentru partida de vineri, din etapa a VI-a
a Ligii a III-a. De altfel, Cosmin Bălmău ar putea evolua duminică
pentru FC Drobeta II, care va întâlni Constructorul Eșelnița, în
etapa a III-a a Ligii a IV-a Mehedinți.
Articol scris de Mircea
OGLINDOIU