FC Brașov nu renunță la ideea de a mai transfera un atacant în această iarnă, cu toate că îl are în lot pe Marius Matei, unul dintre cei doi golgheteri din Liga 2. După ce nu s-a înțeles cu Sorin Chițu, vârful Farului, conducerea clubului transilvănean anunță prin vocea președintelui de onoare Romică Pașcu că îl vrea împrumut pe atacantul Stelei, Alexandru Tudorie. Pe lângă acesta, șefii de la FC Brașov intenționează să își întărească defensiva și cu Sergiu Muth, fundaș care și-a reziliat contractul cu Gaz Metan Mediaș. Și Octavian Abrudan, liber și el de contract după despărțirea de medieșeni, a fost ofertat.
„Vrem să mai aducem un portar, un atacat și doi fundași. Îl vrem pe Tudorie, de la Steaua. Am vorbit cu Argăseală”, a spus Pașcu într-o intervenție telefonică la radio Sport Total FM. În atac, antrenorul Mihai Stere se poate baza pe lângă Marius Matei și pe Mugurel Buga, Daniel Ene sau Bogdan Rusu.
Alexandru Tudorie (19 ani) a evoluat foarte puțin pentru Steaua în campionat, de la transferul său de la Oțelul, în jurul a 550 de minute. În prima parte a sezonului a avut 16 apariții pe teren, 5 ca titular, și a reușit un singur gol, cu CFR Cluj.
Romică Pașcu a vorbit și despre alți doi jucători ofertați de FC Brașov. „Mi-e frică de un lucru, că linia de apărare a dispărut toată. îmi pare rău de Ionuț Hlinca, care s-a supărat și a plecat după niște informații eronate din presa locală. L-am ofertat, la inițiativa lui Vasile Dochița, pe Sergiu Muth. Mi-a zis că dacă nu se duce la ASA Târgu Mureș va negocia cu noi. Am vorbit și cu Octavian Abrudan, care mi-a spus că se va lasa de fotbal”, a mai spus președintele echipei de sub Tâmpa.