Chiar dacă s-a arătat în repetate rânduri nemulțumit de valoarea
lotului pe care îl are la dispoziție, Cristian Popovici a precizat
că până în iarnă FC Botoșani nu va mai efectua niciun transfer.
„Până în iarnă, mă bazez exact pe lotul pe care îl am.
Din aceștia 24 trebuie să le descoperim talentele ascunse sau care
nu sunt scoase la iveală și să le fructificăm. Nici nu sunt adeptul
aducerii jucătorilor veniți pe parcursul campionatului, fără să
știu ce-i cu ei, fără să se fi antrenat”, a
specificat antrenorul principal al FC Botoșani.
Președintele grupării s-a declarat dezamăgit de evoluția pe care o
au o parte din jucătorii cărora conducerea le-a acordat încrederea
în acest campionat. Cornel Șfaițer spune că dacă fotbaliștii vor
continua cu evoluțiile modeste, se vor alege cu contractele
reziliate în iarnă. „Jucătorii trebuie să profite de
șansa pe care o au, de a evolua pentru FC Botoșani. Dacă nu vor
demonstra acest lucru, mulți dintre ei ne vor părăsi în iarnă.
Trebuie să conștientizeze că poartă tricoul acestei echipe și
trebuie să o facă cu demnitate”, a afirmat Cornel
Șfaițer.
Sursa:
sport.botoșani.ro