FC Bihor și atacantul Raymond Lukacs au ajuns la un acord privind rezilierea contractului între cele două părți, anunță site-ul oficial al clubului orădean. Este al patrulea jucător la care gruparea din Liga 2 renunță în acest sezon, ceilalți fiind portarul Cristian Bordea și jucătorii Marius Vlad și Mădălin Stancu. Și remanierea lotului la continua în această perioadă.
„Am analizat prestația în joc a lui Raymond din toamnă și, având în vedere că el avea un salariu foarte mare, am convenit să reziliem înțelegerea pe cale amiabilă cu el, jucătorul renunțând, de altfel, și la ultimele salarii din anul 2014”, a declarat președintele Viorel Nemeș.
Raymond, golgheterul orădenilor din sezonul trecut, a înscris în acest campionat două goluri dintr-un total de șapte, în 14 meciuri disputate până acum de FC Bihor.
În ceea ce-l privește pe jucătorul argentinian Raul Speroni, acesta nu a mai dat niciun semn și sunt șanse mici ca el să se reîntoarcă în România. Sudamericanul a plecând în țara sa natală în toamnă, când sora lui a suferit un grav accident de circulație.
Cinci jucători și-au prelungit contractele. Achim și-a revenit după accidentare
Între timp însă, conducerea clubului FC Bihor a semnat prelungirea cu trei ani a contractelor juniorilor cărora în vară le expira înțelegerea. Este vorba despre frații Petricău (Adrian și Valentin), Sergiu Mune, Cristopher Sas și Sebastian Borșa.
De asemenea, jucătorul de bandă stângă Adam Achim și-a revenit după accidentare și odată cu reluarea pregătirilor va participa la antrenamentele echipei.
Reunirea a fost amânată
În altă ordine de idei, deși era programată pentru joi, 8 ianuarie, reunirea lotului echipei FC Bihor în scopul reluării antrenamentelor a fost amânată pentru luni, 12 ianuarie, ora 11, la Stadionul „Iuliu Bodola”. „Am zis să-i mai lăsăm liberi pe jucători încă un week-end și apoi de luni să revină la antrenamente”, a mai spus Nemeș pentru fcbihor.ro.