EXCLUSIV | Vasile Radu, noul principal al Juventusului, cu Zeciu secund. Crușoveanu, ultima noutate în Colentina

Autor: Mihai Andries Publicat: 05 Jan. 2015, 17:53 Actualizat: 05 Jan. 2015, 20:03 Bursa transferurilor
EXCLUSIV | Vasile Radu, noul principal al Juventusului, cu Zeciu secund.   Crușoveanu, ultima noutate în Colentina

Plecarea lui Eugen Trică la CFR Cluj a lăsat un gol pe banca echipei din cartierul Colentina și a stârnit interesul mai multor tehnicieni liberi de contract, care au sperat că îl vor ocupa cel puțin pe perioada returului. Din păcate pentru ei, conducerea Juventusului a decis să îl promoveze ca principal pe fostul secund al lui Trică, Vasile Radu, un tehnician care și-a petrecut aproape întreaga carieră în curtea bucureștenilor. Stafful tehnic al Juventusului îi va mai cuprinde pe Marian Zeciu ca secund și pe Sorin Bobariu ca antrenor cu portarii.

Întăriri de Liga 2: Muzac, Chițu și Crușoveanu

În ceea ce privește lotul de jucători, care azi s-a reunit pentru un prim antrenament și anunțarea noii bănci tehnice, principalele noutăți se știau încă de luna trecută.

Astfel, de la Săgeata au venit experimentații Apostol Muzac (27 de ani) și Marian Chițu (28 de ani), care vor întări linia de mijloc a bucureștenilor. Pe flancul drept a fost adus sub formă de împrumut tânărul George Moldoveanu (21 de ani) de la Gloria Popești Leordeni.

Ultima noutate o reprezintă sosirea unui alt jucător experimentat, fundașul central Cosmin Crușoveanu (30 de ani), care în tur a evoluat la Șoimii Pâncota. Din informațiile pe care le avem la această oră, Juventusul mai are pe listă un jucător de la o contracandidată din serie, însă momentan mutarea nu a fost oficializată.

În ceea ce privește pregătirea de iarnă, Juventusul a renunțat momentan la ideea unui cantonament în afara Bucureștiului și se va pregăti la baza proprie din Colentina.

4 este locul ocupat de către Juventus în clasamentul turului seriei a doua

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

Autor: Mihai Andries Publicat: 05 Jan. 2015, 17:53 Actualizat: 05 Jan. 2015, 20:03 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă