EXCLUSIV | Sergiu Popovici a semnat cu ASU Poli, iar timișorenii își completează lotul cu încă un jucător cu experiența Ligii 1

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 14 Feb. 2020, 17:58 Actualizat: 14 Feb. 2020, 17:59 Bursa transferurilor

E oficial. Sergiu Popovici, ultima dată la FC Hermannstadt, a semnat, astăzi, cu ASU Politehnica Timișoara, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate. Fundașul bănățean, originar din Făget, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu drept de prelungire.

După aducerea lui Sergiu Popovici, ASU Poli a renunțat la aducerea lui Alin Turbatu, fundaș care îl convinsese pe antrenorul Octavian Benga, însă care nu a reușit să își primească actele de la Sportul Snagov, club care se va desființa în curând.

„Spre finalul perioadei de „mercato”, Politehnica a mai reușit achiziția unui jucător cu mare experiență la nivelul Ligii I.

Este vorba de Sergiu Popovici. Născut la 23 martie 1993, el a fost juniori la LPS Banatul și a debutat în Liga a II-a la doar 17 ani, în primăvara lui 2010, la Fortuna Covaci, în singurul sezon în D2 pentru echipa din satul de lângă Timișoara. A trecut apoi la gruparea orașului său natal, Flacăra Făget, cu care a promovat în Liga a III-a.

În 2012, la 19 ani, a făcut pasul spre primul eșalon, la FC Vaslui. A evoluat apoi la Voința Sibiu, care tocmai retrogradase din elită, după care a revenit la FC Vaslui, unde a debutat în Liga I la 11 martie 2013 și a jucat până la desființarea echipei, în 2014. Din nou în eșalonul secund, la Academica Argeș Pitești, din nou revenire în Liga I (unde va rămâne permanent de atunci încolo), în 2015, la FC Botoșani. Apoi Gaz Metan (2017/2018), iar în sezonul de toamnă 2018 va atinge apogeul carierei sale, jucând 13 meciuri oficiale la Dinamo. La începutul anului trecut a revenit în județul Sibiu, transferându-se la FC Hermannstadt. În acest sezon a evoluat într-un sigur meci pentru sibieni, chiar în prima etapă a Ligii I, 3-4 cu FCSB, fiind integralist.

Este fundaș sau mijlocaș stânga. Are 102 meciuri și 4 goluri în Liga I. A fost internațional de juniori U19, evoluând inclusiv în meciuri din preliminariile CE de juniori.

Cea mai mare cotă pe transfermarkt.com, 450.000 de euro, a avut-o în 2018.

A semnat cu Politehnica un contract pe o jumătate de an, cu posibilitate de prelungire”, a anunțat Politehnica Timișoara, confirmând Liga2.ro.

—————————————————————-

ASU Politehnica Timișoara e aproape să mai aducă un transfer care va face ceva vâlvă. Din informațiile Liga2.ro, clubul bănățean e foarte aproape să semneze cu Sergiu Popovici (27 de ani), jucător originar din Timiș, mai precis, din orașul Făget, care în ultimele șase luni nu a avut însă echipă.

De altfel, jucătorul care la date de 23 martie împlinește 27 de ani s-ar potrivi pentru ce caută antrenorul Octavian Benga acum, și anume, un fotbalist ce poate evolua în banda stângă, fundaș, dar și mijlocaș. În urmă cu șapte ani, Popovici s-a transferat de la Flacăra Făget, club are atunci juca în eșalonul al treilea, la FC Vaslui. De acolo a ajuns la Voința Sibiu, Academica Argeș (ulterior Clinceni), FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș, Dinamo și FC Hermannstadt.

În sezonul actual, Popovici a prins un singur meci la FC Hermannstadt, chiar în prima etapă a Ligii 1, cu FCSB (scor 3-4), când a fost integralist. în vara lui 2019. Ulterior, acum șase luni, jucătorul a plecat de la clubul sibian fără prea multe explicații.

După o „pauză” forțată, e aproape să joace, pentru prima dată în cariera sa, pentru un club din Timișoara. În Liga 1 are meciuri pentru FC Vaslui (17), FC Botoșani (28), Gaz Metan Mediaș (32), Dinamo (13) și FC Hermannstadt (13).

Doar trei jucători aduși în această iarnă au fost legitimați de ASU Poli la FRF

Până la data de 12 februarie, ASU Politehnica Timișoara înregistrase oficial la Departamentul Competiții al Federației Române de Fotbal doar trei jucători nou-aduși în această iarnă: Nicolae Șofran (ACS Electrica 1929, împrumut), Dragoș Săulescu (CSM Reșița) și Alexandru Darius Pop (Viitorul Pandurii).

Echipa timișoreană i-a mai anunțat oficial, pe site sau pagina de Facebook, pe Dorin Codrea (împrumutat de la ACS Poli) și Alexandru Munteanu (ex Petrolul).

Articol scris de Anda DELIU

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 14 Feb. 2020, 17:58 Actualizat: 14 Feb. 2020, 17:59 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă