Exclușii n-au mai primit șanse! UTA s-a despărțit de încă doi jucători trimiși la echipa secundă după eșecul cu „U” Cluj

Dacă săptămâna trecută se despărțea de Daniel Vădrariu, unul dintre cei patru jucători pe care Ionuț Popa i-a trimis la echipa secundă după eșecul drastic suferit pe teren propriu, 0-4 cu „U” Cluj, astăzi, clubul UTA a anunțat că le-a reziliat contractele altor doi fotbaliști.

Alexandru Pop (25 de ani – foto principal) și Paul Cubleșan (20 de ani – foto text), atacantul, respectiv mijlocașul aduși la UTA în vară de la Dacia Unirea Brăila și-au încheiat și ei prematur experiența la echipa arădeană. Pop a fost utilizat în acest sezon în 13 meciuri și a înscris trei goluri, în timp ce Cubleșan a jucat tot în 13 partide și a marcat de patru ori.

Daniel Vădrariu, Alexandru Pop, Paul Cubleșan și Cristinel Matei au fost excluși din lotul echipei UTA lunea trecută, pe 5 noiembrie, după înfrângerea cu „U” Cluj, fiindcă „la ei s-a văzut cel mai tare că s-au făcut că joacă, așa cum ne-am făcut noi că-i plătim”, explica motivul antrenorul Ionuț Popa.

„Clubul UTA au ajuns, pe cale amiabilă, la un acord de încetare a colaborării cu jucătorii Alexandru Pop și Paul Cubleșan. Le urăm ambilor mult succes în etapele viitoare ale carierelor”, a anunțat UTA pe site-ul oficial.

Dintre cei patru jucători excluși, doar Cristinel Matei (22 de ani) se mai află în continuare legat contractual de UTA, acesta neacceptând până acum condițiile de reziliere amiabile. Mijlocașul a fost utilizat în nouă meciuri de Ionuț Popa și a înscris un gol.

Foto: UTA Arad

Pe aceeași temă