În momentul în care a prins echipa în detrimentul lui Gabi Siminic, juniorul împrumutat de „Bătrâna Doamnă” de la CFR Cluj a făcut parte din titularii lui Adrian Falub. Cornel Ene și-a făcut destul de bine treaba în defensiva utistă, iar, ca bonus, a venit și golul primei victorii utiste în acest sezon (1-0, în deplasarea cu FC Olt).
Produs al fotbalului sătmărean, Ene ar trebui să rămână în Calea Aurel Vlaicu până în vara anului următor, dar fundașul și-ar dori să rămână și după aceea în la Arad. „Dacă lucrurile se clarifică la UTA și cei de la club mă doresc în continuare acolo, mi-ar plăcea să îmbrac mai mulți ani tricoul echipei. M-am acomodat rapid cu anturajul, sunt oameni de treabă la club, ca să nu mai vorbesc despre suporteri, pe care îi apreciez mult. Știu că e greu să mă impun la CFR Cluj, o echipă secundă nu există acolo, nu știu ce se va întâmpla cu mine după ce-mi va expira contractul de împrumut la UTA. Dar, nu mă gândesc prea des la asta, fiindcă, deocamdată, vreau să dau tot pentru echipa la care joc”, a spus fotbalistul de 19 ani, care a dat impresia că este puțin dezamăgit de faptul că nimeni din Dealul Gruia nu a mai luat legătura cu el în ultima perioadă.
Acesta s-a mirat puțin că UTA și-a mai amânat odată reunirea și primul antrenament al anului va avea loc de abia pe 28 ianuarie. „Niciodată nu am început atât de târziu pregătirea de iarnă, dar dacă clubul are probleme…Personal, am alergat în vacanță și o voi mai face și săptămâna asta pe un stadion cu pistă de atletism din Satu Mare, sper să fiu la nivel bun din punct de vedere fizic la reunire”, a adăugat Ene.
Chiar dacă s-a despărțit de 12 jucători în pauza de iarnă, cel puțin deocamdată, UTA nu a pus nimic în loc, dar, cel puțin tânărul fundaș, crede că echipa se poate descurca și în actuala formulă. „Au rămas destui fotbaliști buni la Arad, cred că ne vom descurca în retur. S-ar putea să avem ceva probleme din punct de vedere numeric, deși există destui băieți buni care pot veni de la echipa a doua a clubului. Dacă li se va da încredere, așa cum s-a întâmplat cu mine, nu văd de ce nu ar confirma și ei”, consideră Cornel Ene.
Sursa: Sport Arad