Dunărea îi pregătește încă o lovitură Chindiei! Alexa anunță încă un transfer de la rivali: „Mi-a promis că vine”

Dunărea îi pregătește încă o lovitură Chindiei!** Alexa anunță încă un transfer de la rivali:

Printre jucătorii pe care liderul Ligii 2, Dunărea Călărași, a încercat să-i transfere în această iarnă de la Chindia Târgoviște, una dintre contracandidatele la promovare, s-au numărat și Mădălin Martac și Cristian Cherchez. Georgian Honciu și Denis Ispas au acceptat oferta echipei lui Dan Alexa după ce Chindia le-a propus o contraofertă mult inferioară, însă vor rămâne pe tușă până la vară, atunci când își vor încheia contractul cu formația dâmbovițeană, deoarece acum cele două cluburi nu au ajuns la un numitor comun.

Într-o conferință de presă susținută vineri, antrenorul Dan Alexa a transmis punctul de vedere al Dunării în scandalul „Honciu-Ispas”, comunicându-i președintelui Chindiei că trebuie să-și asume faptul că greșeala pierderii celor doi jucători îi aparține: „Nu poți să pierzi atât de ușor doi jucători de o asemenea valoare”.

În plus, Alexa a mai dezvăluit că atacantul Cristian Cherchez i-a promis că, de la vară, dacă Dunărea promovează, vine la Călărași. Pentru moment, vârful Chindiei a refuzat oferta liderului Ligii 2. „Mi l-aș fi dorit foarte mult și pe Cherchez, dar mi-a promis că din vară vine la noi în eventualitatea în care vom promova”, a spus Alexa.

Atacantul de 27 de ani care joacă la Chindia din 2011 este golgheter în acest sezon, ca și în precedentele două ediții ale Ligii 2, în trecut a atras atenția inclusiv lui Dinamo, însă a preferat să rămână la Târgoviște și să nu facă următorul pas în cariera sa. Cherchez nu vrea să vorbească despre ceea ce spune Alexa și spune că are contract cu Chindia. „Fiecare poate să zică ce vrea. Eu am contract cu Chindia și asta e tot ce contează. Nu cred că mă interesează prea mult ce zice Alexa”, a spus, pentru sportimpact.ro, jucătorul care în cariera lui a mai evoluat pentru FCM Târgoviște.

În acest sezon, Cherchez a evoluat în 16 meciuri pentru Chindia și a înscris 9 goluri.

În aceeași conferință, Alexa a mai spus și că l-a vrut la Dunărea și pe atacantul Robert Licu, ajuns în această vară de la ASA Târgu Mureș la Chindia, însă după ce l-a achiziționat pe Alexandru Stoica a renunțat la această intenție. „Apoi au fost discuții că l-aș fi vrut și pe Licu. Licu este unul dintre transferurile foarte bune ale Chindiei. El îmi este și neam cumva, prin alianță. L-am dorit pe Licu, dar aveam de ales între el și Stoica. Știți foarte bine că Stoica a confirmat aici la Călărași, este ca și un copil al orașului și am decis să-l iau pe el. În momentul în care l-am luat pe Stoica, nu ne-am mai gândit la Licu. Eu cred că Licu pentru Chindia este un transfer reușit. Este unul dintre cei mai buni juniori din Liga a 2-a.”, a spus Dan Alexa.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă