Dumitru Muntean a plecat și el spre Liga I!

Dumitru Muntean** a plecat și el spre Liga I!

După Brata, Petcuț sau Raul Crișan, un alt jucător al Silvaniei
și-a făcut deja bagajele pentru prima ligă. Polivalentul Dumitru
Muntean a plecat deja spre București, unde se va pregăti sub
comanda lui Florin Tene, cel care asigură interimatul la Sportul
Studențesc. În cazul în care va convinge, fotbalistul de 21 de ani
va fi oprit în lotul grupării conduse de Vasile Șiman.

În aceste condiții, înțelegerea cu Luceafărul Oradea pică, deoarece
conducerile celor două grupări au stabilit că oricare dintre cei
cinci jucători cedați formației bihorene (Miron, Muntean,
Schwarzkopf, Andor și Ianc) poate pleca în această iarnă, dacă
există oferte de la prima ligă. „Noi le-am dat acești
jucători, dar am spus că înțelegerea pică, dacă vor fi ofertați de
echipe din Liga I”
, a menționat președintele Ioan
Gurzău.

Din câte se pare, situația va naște controverse între FC Silvania
și Luceafărul, deoarece orădenii nu vor să renunțe la serviciile
acestor jucători talentați, care ar fost cumpărați cu o sumă
derizorie, în condițiile în care ar putea fi transferați pe prima
scenă fotbalistică, în schimbul unor sume consistente, cu multe
zeroruri în coadă.


Vezi AICI hotărârea luată de FC Silvania în cazul lui
Muntean

Pe aceeași temă