Dulca și-a strâns „gașca” pentru retur și a cerut întăriri. „Sper să mai vină patru-cinci jucători”

  • 18 jucători a avut Luceafărul Oradea la primul antrenament din 2018, desfășurat pe terenul II al Complexului Sportiv Luceafărul Felix din Sânmartin.
  • Singura noutate de la reunire a fost Darius Lukacs, iar bihorenii au renunțat la Adrian Bedea și Georgios Gakos.

 

Va fi o primăvară grea pentru echipa bihoreană, care a terminat anul 2017 cu doar un punct peste primul loc retrogradabil. Formația pregătită de fost selecționer al naționalei de tineret s-a reunit ieri, 17 ianuarie, pentru primul antrenament din an. Asta după ce luni, „luceferii” au fost tocmai la București, la Institutul Național de Medicină Sportivă, pentru a face vizita medicală.

Cristian Dulca a cerut conducerii întăriri imediate, dar, până acum, singurul nume nou din lotul Luceafărului este Darius Lukacs (21 de ani), mijlocaș central care a evoluat în cinci meciuri pentru Olimpia Satu Mare, în acest sezon.

„Sunt jucători cu care se mai negociază. Sper să ni se alăture încă patru-cinci jucători, care se gândesc numai la fotbal, nu doar la contracte foarte mari. Oricum, cu revenirile lui Feher și Ciobanu, după accidentări, deja stăm mai bine. Avem jucători care au avut oferte și sunt urmăriți de echipe din Liga 1, în urma evoluțiilor bune avute”, a spus Dulca, citat de bihon.ro.

Față de anul trecut, Bedea și Gakos sunt jucătorii la care s-a renunțat. În schimb, Luceafărul va pleca în cantonamentul de la Izvorani, pe 29 ianuarie, alături de Daniel Ciobanu și Marius Feher, jucători reveniți după accidentări mai vechi. Stagiul de pregătire ține până pe 9 februarie.

„Avem șapte săptămâni de pregătire până la startul sezonului care e preconizat pe 24 februarie, când ar trebui să jucăm cu ASA Târgu Mureș. Am văzut că sunt probleme acolo, dar sperăm să continue și să rămână în Liga 2. Important este să facem o pregătire cât mai bună, iar jucătorii să fie apți din toate punctele de vedere la startul meciurilor oficiale. Ne dorim să cristalizăm o echipă competitivă, să câștigăm cât mai multe puncte și să ne clasăm pe o poziție cât mai bună”, a mai spus Dulca.

Lotul prezent la reunire:

portari: Alin Goia, Alexandru Gudea;
jucători de câmp: Adrian Balea, Andrei Tînc, Alin Mutu, Daniel Ciobanu, Răzvan Trif, Ionuț Ban, Marius Feher, Alin Țegle, Iulian Cuc, Claudiu Codoban, Paul Chiș-Toie, Alex Dulca, Vlad Rusu, Constantin Roșu, Andrei Antohi, Darius Lukacs (Olimpia Satu Mare).

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Bihon

Pe aceeași temă