Golgheterul la zi al „Bătrânei Doamne” nu a mai participat la antrenamentele de marți ale arădenilor. Octavian Drăghici a plecat la Cluj, la solicitarea conducătorilor Universității, care ar dori ca atacantul de 26 de ani să meargă în cantonament cu echipa de pe Someș și numai dacă nu corespunde așteptărilor antrenorului Ionuț Badea, să se întoarcă în „alb-roșu”. Astăzi, fotbalistul a fost prezent la reunirea echipei din Liga I.
Propunerea nu a fost acceptată de „oficialii” UTA-ei, care, peste o lună, riscă să se trezească fără un jucător important în angrenajul echipei, prea târziu să mai acopere golul cu un atacant bine pregătit. Din informațiile noastre, președintele Giovanni Catanzariti este dispus să renunțe la Drăghici, dacă acesta nu va reveni de urgență la Arad, urmând ca și contractul de împrumut dintre „șepcile roșii” și „textiliști” pentru „vârful” timișorean să se desfacă în condiții reciproc avantajoase.
Tavi Drăghici a marcat șase goluri în prima parte a sezonului pentru UTA și ar mai fi trebuit să rămână în Calea Aurel Vlaicu până în această vară.
Alin Mihai, ținut departe de UTA
În căutare de atacanți, „Bătrâna Doamnă” a pus ochii pe Alin Mihai, după ce acesta afirmase că nu mai dorește să evolueze la FC Olt. Din motive familiale, soția sa urmând să născă în curând, atacantul arădean a găsit înțelegere la conducerea oltenilor și urmează să-și rezilieze contractul cu proaspăta divizionară secundă, însă, fotbalistul nu e lăsat să-și decidă singur viitorul. „Vârful” de 26 de ani a început pregătirea de iarnă cu CS Vladimirescu, acesta fiind un semnal cât se poate de clar că FC Olt îl ține departe de UTA. „Vă pot spune doar că Alin Mihai are permisiunea clubului FC Olt să se antreneze cu noi, sperăm să și ajungem la un acord de transfer. Alte detalii nu știu și, deci, nu vă pot da”, spune Rolland Szabo, președintele grupării arădene de Liga a 3-a.
Roland Nagy recunoaște că și l-a dorit pe Mihai, dar că a înțeles pe parcurs că acesta este împiedicat să ajungă în „alb-roșu”. „Nu mai doresc să comentez nimic pe marginea acestui subiect. Și așa s-au inflamat prea ult spiritele din această cauză. Eu am discutat cu Alin Mihai în momentul în care am aflat că va pleca de la FC Olt, dar, se pare, că lucrurile nu sunt atât de simple. Probabil, jucătorul nu va ajunge la UTA în această iarnă”, a punctat antrenorul principal al „textiliștilor”.
Neagoe și Nicolae pleacă de la UTA, urmează Drăgan
Andrei Neagoe și Jakie Nicolae, ambii fotbaliști reziliindu-și contractele cu echipa fanion a Aradului. „Decizia a fost luată de comun acord cu jucătorii și reprezentantul acestora. Ne-am strâns mâna amical, nu se știe dacă acești doi jucători nu vor reveni într-o zi la Arad. Deocamdată, însă, nu mai intrau în vederile antrenorilor noștri, care și-au argumentat hotărârea de a renunța la ei”, a precizat președintele „Bătrânei Doamne”.
Conform șefului „alb-roșiilor”, miercuri se vor încheia conturile și cu ultimul fotbalist de pe lista neagră. „Urmează să semnăm rezilierea și cu Drăgan și cu asta am încheiat prima fază a curățeniei de iarnă. Mai sunt fotbaliști de care nu am fost foarte mulțumiți, dar am decis să le mai dăm o șansă. Așa cum îi cunoaștem, cred că toții vor profita de ea și vor contribui la îndeplinirea obiectivului echipei, cel puțin o clasare pe locul 3”, a mai spus Catanzariti.
Sursa: Sport Arad