David și Rusu au semnat cu FC Brașov și au ridicat la 14 numărul achizițiilor

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jul. 2015, 16:30 Actualizat: 17 Jul. 2015, 16:31 Bursa transferurilor
David și Rusu au semnat cu FC Brașov  și au ridicat la 14 numărul achizițiilor

După ce la mijlocul acestei săptămâni Hlinca, Ianc, Letan și Vlad Munteanu au semnat contracte cu FC Brașov, joi, încă doi jucători au parafat angajamente cu gruparea brașoveană. Fundașul Alexandru David (24 de ani)(foto) și atacantul Bogdan Rusu (25 de ani) au semnat pe trei ani cu „Steagul” ridicând astfel la 14 numărul jucătorilor care în acest moment sunt legați contractual de FC Brașov.

Alexandru David este un jucător format de FC Brașov, echipă pentru care a și debutat în Liga 1, în urmă cu trei ani, însă care mai mereu a fost împrumutat în Liga 2, la FC Snagov, CS Otopeni, Arieșul Turda, FC Clinceni și Academica Pitești.

„Mă bucur că am revenit la FC Brașov, echipa care m-a format ca jucător. Am răspuns fără să ezit solicitării celor din conducere de a reveni acasă. Am semnat contractul, sunt liniștit, iar acum mă concentrez doar asupra pregătirii”, a declarat, pentru Monitorul Expres, David, care a fost dorit și de Laszlo Balint la FC Clinceni.

Bogdan Rusu este format de CSȘ Brasovia (antrenor Petre Lucian). Până acum, Rusu a jucat la Aerostar Bacău, Farul, Astra, Brăila și SC Băcau. „Sper să promovăm, cu gândul asta am venit la Brașov. Un oraș ca Brașovul merită cu adevărat în Liga 1”, a spus Bogdan Rusu.

Până acum, FC Brașov are contracte cu jucătorii: Mutu, Moraru, Horia Popa, Buga, Hlinca, Ianc, Letan, Vlad Munteanu, David, Rusu, Căucă, Pamfile, Olteanu și Monea (ultimii patru juniori). „În următoarele zile vor semna și Potecu, Mareș, Spătaru și, probabil, Ioniță. Toate contractele vor fi semnate apoi și de către administratorul judiciar”, declara ieri Vasile Dochița, președintele lui FC Brașov.

Altfel, Monitorul Expres scrie că stafful tehnic al brașovenilor a renunțat la atacantul Petrică Stoichescu, de la Vulturii Lugoj, dar și la mijlocașul Alexandru Țuțu, de la SC Bacău.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jul. 2015, 16:30 Actualizat: 17 Jul. 2015, 16:31 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă