Dacian Varga a semnat astăzi cu CS Universitatea, alăturându-se mai vechilor săi colegi Ferfelea și Curelea, împreună cu care speră să readucă fotbalul craiovean la cel mai înalt nivel.
Imediat după oficializarea mutării, Dacian a oferit site-ului oficial al echipei oltene o scurtă declarație: „Voiam să joc, îmi era dor să joc. Aici mi s-a părut un proiect foarte interesant, unde se vrea performanță. La Craiova e nebunie, pentru că de multă vreme nu a mai fost fotbal în oraș, iar lumea vrea să vadă din nou o echipă puternică. Am venit să câștig trofee, nu să joc cu Craiova în Liga a 2-a. În primul rând, eu îmi doresc să ajungem în prima divizie, apoi să avem o echipă bună care să conteze în campionat, nu doar să fim acolo la număr. Bine, nici nu poți să spui că vrei titlul din primul an, pentru că e foarte greu, trebuie să fim realiști. Aș vrea ca fanii să vină la fiecare meci și să ne încurajeze. Noi vrem să le aducem bucurie în suflet și să câștigăm fiecare joc.”