Dacia Unirea a bifat al doilea transfer: un fost jucător de la Oțelul

După înfrângerea de ieri înregistrată la scor de neprezentare cu Unirea Slobozia, conducerea clubului Dacia Unirea Brăila a realizat al doilea transfer din această iarnă.

Echipa pregătită de Alin Pânzaru se va baza în partea a doua a sezonului pe fundașul Robert Moglan (20 ani). Jucătorul originar din Galați se antrena de ceva vreme cu Dacia Unirea, a fost în cantonamentul de la Poiana Brașov, însă abia acum a ajuns la un acord cu șefii clubului.

Fostul jucător al Oțelului, echipe pentru care a și debutat în Liga 1, într-un meci cu Rapidul din 2014, e descris pe pagina de facebook a clubului Dacia Unirea ca fiind „un tânăr fundaș de mare perspectivă, fost component al selecționatelor naționale U19 și U21!”.

„Moglan este un jucător interesant care ne va ajuta în această a doua parte a campionatului. Sper să se integreze în grup. Noi mizăm pe forța grupului, iar caracterul primează. Poate fi un fotbalist foarte bun, dar dacă nu are caracter, nu are ce căuta la Dacia Unirea”, spunea, zilele trecute, directorul sportiv al Daciei Unirea, Sorin Frunză, despre Moglan.

Primul transfer al echipei brăilene a fost portarul Albert Popa.

Pe aceeași temă