„Cu lotul de acum, Farul nu poate emite pretenții la promovare”

15 Jul. 2011, 14:35 Bursa transferurilor
„Cu lotul de acum,** Farul nu poate emite pretenții la promovare

La finele meciului de verificare cu Eolica Baia (4-3 pentru
Farul), antrenorul principal al „marinarilor”, Marian Pană, a tras
concluziile după nouă zile de pregătire.

Domnule Pană, a fost util acest
amical?

Da, am efectuat un antrenament bun, ajutându-ne și adversarul, care
ne-a pus probleme. După această partidă, care a încheiat o perioadă
de monitorizare a mai multor jucători, am tras concluziile
necesare.

Dintre cei în probe, ați oprit puțini
jucători…

Din păcate, m-au convins foarte puțini, atât dintre cei
experimentați, cât și dintre cei sub 21 de ani, care m-au interesat
foarte mult până acum. Avem în curte jucători mai valoroși decât
mulți dintre cei veniți la teste.

Cu lotul de acum, Farul poate emite pretenții la
promovare?

Nu, trebuie să ne întărim. În plus, pe lângă lot, în bătălia de
promovare contează și alți factori. Noi sperăm să atingem acest
obiectiv.

Care ar fi posturile vulnerabile, în acest
moment?

Suntem deficitari pe toate postu-rile. Trebuie să avem răbdare până
vor veni cei așteptați.

Câți jucători experimentați vreți să mai
achiziționați?

În perioada următoare, încercăm să transferăm cel puțin șase
fotbaliști care să întregească lotul și cu care să alcătuim o
echipă competitivă. Totuși, sunt greu de adus, din pricina unor
probleme cu actele, au memorii depuse. Comisiile întârzie să dea
verdicte și este destul de greu să vină fără să aibă hârtiile de la
echipele lor, prin care să se poată antrena cu altcineva. Nu vrem
să riscăm amenzi. Îi avem sub observație, ținem legătura cu ei și
sperăm să ajungă până sâmbătă. Dacă, totuși, se va depăși acest
termen, nu e nicio problemă. Timpul ne permite să mai întârziem
puțin și putem regla la munte.

sursa: Cuget Liber

15 Jul. 2011, 14:35 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă