După ce și-a asigurat serviciile portarului Rus, mijlocașilor Cozea și Petrescu și atacantul Negru și se află în tratative avansate cu FC Olt pentru Alin Mihai, echipa arădeană de Liga a 3-a de la marginea Aradului mai caută doi fundași. Dacă cel de bandă dreaptă mai trebuie identificat, după ce Dănuț Bilia a semnat cu o altă formație, pentru centrul defensivei a fost contactat nigerianul Kingsley Onyenekwe (foto).
Fostul fotbalist al echipei de prima ligă, Viborg, s-a stabilit în județul Arad și a dat o probă de joc la UTA în vara anului trecut, dar transferul nu s-a mai realizat. „Zilele următoare va sosi la antrenamentele echipei, iar dacă suntem mulțumiți de el, îl vom legimtima”, a menționat Rolland Szabo, președintele „roș-albaștrilor”.
La Vladimirescu a ajuns și tânărul Sorin Leucuța, care s-a despărțit de Sebiș, dar are șansa să joace tot în eșalonul al treilea dacă-l convinge pe Cristi Sculici că merită un loc în lot. În afară de Moț, Mureșan și Savin, nici Zsolt Horvath nu mai intră în planurile tehnicianului celor de la Vladimirescu. „Va juca, dar va și antrena din postura de secund echipa a doua a clubului. O să numim un antrenor nou la Vladimirescu II, Cătălin Puia urmând să se ocupe doar de prima echipă, alături de Cristi Sculici”, a adăugat Szabo.
Sursa: Sport Arad