CS Mioveni a încheiat campania de transferuri. Singurele achiziții sunt doi fundași centrali

CS Mioveni a încheiat campania de transferuri.** Singurele achiziții sunt doi fundași centrali

Anunțat încă de pe 1 februarie de liga2.ro, împrumutul lui Costinel Gurgu de la echipa franceză Le Havre la CS Mioveni a fost confirmată abia astăzi, 19 februarie, de site-ul oficial al clubului argeșean, deși jucătorul semnase contractul în data de 5 a acestei luni. Fundașul central născut la Craiova și care în cariera sa a mai jucat pentru Universitatea, ASA Târgu Mureș, CS Turnu Severin sau Metalul Reșița a evoluat pentru CS Mioveni în ultimele amicale și a lăsat o impresie bună conducătorilor și staff-ului tehnic. Gurgu este a doua achiziție a trupei pregătite de Marius Stoica în această iarnă, după Bogdan Vișa, și ultima, după cum susține președintele Dumitru Olteanu.

„Am obținut împrumutul lui până în iunie și avem opțiune ca să rămână la noi pentru doi ani, dacă Le Havre nu activează clauza de prelungire a contractului cu el. Este fundaș central, iar prin aducerea lui și a lui Vișa, împreună cu Calvin și Bogdan Stoica, avem dubluri pe cele două posturi din centrul apărării. Avem referințe bune despre el și l-am văzut cum s-a prezentat la antrenamente și meciuri. Antrenorii sunt mulțumiți de el. Ambii, el și Vișa, sunt soluții viabile pentru a juca titulari. Acestea au fost singurele noastre transferuri în această iarnă. Nu vom mai face altele, pentru că doar pe aceste posturi aveam nevoie!”, a declarat, citat de csmioveni.ro, președintele Consiliului Director, Dumitru Olteanu.

Costinel Gugu a fost achiziționat în luna septembrie a anului trecut de Le Havre, de la Metalul Reșița, însă a apucat să joace pentru francezi în doar trei meciuri. Fundașul a fost împrumutat până în iunie la CS Mioveni.

Pe aceeași temă