UTA a perfectat până acum cinci transferuri, însă se desparte și de mulți dintre jucătorii pe care s-a bazat în partea a doua a sezonului recent încheiat. Unul dintre cei care nu vor mai continua cu echipa arădeană este mijlocașul originar din Beclean Cristian Costin.
Mijlocașul care în acest campionat a jucat în 33 de meciuri pentru UTA, în 27 ca titular, și a marcat două goluri, a făcut un pas în față dacă privim contractul pe care tocmai l-a semnat. Costin a fost achiziționat pentru următorii patru ani de FC Voluntari, echipă care s-a salvat de la retrogradarea în Liga 2.
Potrivit Sport Arad, jucătorul a costat 50 de mii de euro formația antrenată de Cristiano Bergodi. 25 de mii de euro ajuns la UTA în iarnă, iar restul vor fi primiți în vara lui 2020. Cristian Costin va fi jucător under 21 în noul sezon al Ligii 1, fiindcă pe 17 iunie împlinește 21 de ani, statul de care nu s-ar mai fi bucurat în Liga 2, având în vedere că în noul campionat divizionarele secunde sunt obligate să alinieze cel puțin doi fotbaliști născuți în anul 2000 sau mai mici.
UTA l-a achiziționat pe Cristian Costin de la Salonta, la vârsta de 16 ani. Este în circuitul primei echipe a UTA-ei din sezonul 2015-2016, bifând 52 de prezențe. Doar în campionatul 2017-2018 a fost cedat sub formă de împrumut în Liga a 3-a, la CSM Școlar Reșița.