Șutul în fund primit de la echipa sa de suflet, UTA Bătrâna Doamnă, a reprezentat în cele din urmă un pas înainte pentru atacantul arădean Ciprian Rus. Devenit liber de contract săptămâna trecută după ce și-a cerut drepturile salariale la UTA, tânărul atacant și-a găsit repede o nouă echipă unde să evolueze, și nu oriunde ci în Liga 1, acolo unde fostul său club n-a putut ajunge după ce a pierdut barajul de promovare cu FC Voluntari. Ofertat și de Olimpia Satu Mare sau Concordia Chiajna, Rus a ales să joace la ASA Târgu Mureș sub comanda antrenorului Dan Alexa.
„Tot timpul mi-am dorit să ajung pe prima scenă a fotbalului românesc. O să mă pregătesc cât pot eu de bine pentru a le demonstra antrenorilor că se pot baza pe mine. Sper să debutez cât mai repede posibil la ASA, iar când o voi face voi da da totul pentru echipă”, a declarat Rus, pentru Sport Arad, care a semnat cu ASA Târgu Mureș până în vara anului 2018.
În campionatul trecut al Ligii 2, Ciprian Rus a jucat în 33 de meciuri pentru UTA Bătrâna Doamnă și a marcat 9 goluri. Atacantul a debutat și în acest sezon pentru echipa arădeană, în meciul din prima etapă cu CSM Râmnicu Vâlcea, atunci când i-a pasat decisiv lui Dennis Man, dar apoi a ajuns la rezilierea contractului.