Lăsat să plece liber de contract din Zăvoi, căpitanul din sezonul trecut al echipei CSM Rm. Vâlcea, Ciprian Dinu, a fost săptămâna trecută la Curtea de Argeș, însă a ratat semnarea contractului cu nou-promovata Internațional.
Â
„Ne înțelesesem verbal, m-am dus să semnez, dar cei de acolo s-au sucit, iar mie nu-mi plac astfel de oameni. Oricum, mai am câteva variante, sper să se materializeze una din acestea. Dacă nu voi găsi ceea ce caut, voi lua în calcul și să rămân la CSM. Însă, de aceea mi-am luat actele, ca să plec undeva la mai bine. Speram să joc în Liga I, dar loturile sunt cam făcute. Eu nu am ce reproșa conducerii de la Vâlcea, singura dezamăgire a fost că nu am promovat”, a spus căpitanul CSM-ului din sezonul trecut, Ciprian Dinu.
Â
Șefii din Zăvoi au anunțat că nu-i mai pot plăti lui Dinu salariul din sezonul trecut și au încercat o renegociere a contractului, însă nu au ajuns la un consens cu jucătorul.
Â
Â
articol scris de Adi Georgescu