După o binemeritată vacanță de iarnă, lotul de jucători de la CF Brăila s-a reunit luni după amiază la stadionul „Municipal” cu gândul de a face un retur cel puțin la fel de bun precum a fost turul de campionat, iar dacă va fi posibil gruparea brăileană va încerca promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.
La comanda lui Alin Pânzaru au raspuns prezent un număr de 23 de jucători, însă din lotul echipei brăilene nu mai face parte Braha Visar, jucător care a fost lăsat să plece să-și caute echipă. A revenit în schimb la antrenamente fundașul Cosmin Necoară, oarecum refăcut după o gravă accidentare suferită în vara anului trecut, fapt care l-a ținut departe de teren pe jucătorul brăilean întreg turul de campionat, dar Alin Pânzaru speră să-l poată utiliza pe acesta în partidele dein retur.
Astfel, la primul antrenament de după vacanță au fost prezenți 23 de jucători, aceștia fiind următorii: Petruț Bunduc, Ștefan Leu și Ștefan Mitrea (portari); Gabriel Bosoi, Laurențiu Ivan, Dinu Sânmărtean, Daniel Ignat, Gabriel Colilie, și Cosmin Necoară (fundași); Sorin Frunză, Andrei Pușcașu, Daniel Spiridon, Daniel Ochia, George Pungă, Marius Voicu, Emanuel Ndigwe, Marcel Gheorghe, Marius Dima și Alexandru Ciocâlteu (mijlocași); Alexandru Bălțoi, Dănuț Prodan, Bogdan Rusu, și Adrian Câmpeanu (atacanți).
Toți acești jucători vor efectua mai întâi ușoare antrenamente de refacere, săptămâna aceasta vor efectua și vizita medicală, iar de pe data de 22 (sau 23) ianuarie vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizat care va dura o perioadă de 10 zile.
„Nu ne-an hotărât încă unde vom efectua cantonamentul, deoarece avem în calcul mai multe variante, dar asta nu înseamnă că nu vom intra în cantonament chiar aici la noi, la Lacu Sărat. Dar mă voi hotărâ unde ne vom încărca bateriile pentru returul de campionat abia la începutul săptămânii viitoare!”– a precizat antrenorul Alin Pânzaru.
Cât despre unii eventuali jucători care vor veni la CF Brăila, antrenorul grupării de la malul Dunării ne-a precizat: „Nu vor veni decât cel mult 2-3 jucători, dar aceștia trebuie să fie mai buni decât ceea ce avem noi la această oră! Cât despre Visar vă pot spune că i-am, dat voie să plece, să-și caute echipă, deoarece nu mai mizez pe seviciile lui. Daca-și va găsi echipă este spre binele lui, iar în caz contrar nu am încotro și va trebui să-l primesc înapoi chiar nu cred că va mai juca!”
După perioada de cantonament CF Brăila va susține și mai multe partide de verificare, fiind deja acontate amicale cu Oțelul II Galați, și Dunărea Galați, parteneri deja tradiționali ai grupării brăilene. Cu „satelitul” oțelarilor se va juca în luna frebruarie, iar cu Dunărea Galați pe data de 2 martie. „Vom încerca să jucăm cu aceste două formații meciuri tur-retur, dar bineînțeles că vom mai avea și alți adversari pentru partidele de verificare”– a spus tehnicianul brăilean.
În ceea ce privește obiectivul grupării brăilene pentru acest an calendariastic, Alin Pânzaru ne-a declarat că: „Avem o serie foarte grea, dar eu vreau să câștig fiecare joc în parte dacă vom putea. Bineînțeles că dacă vom fi acolo, vom promova în prima ligă, ceea ce ne dorim cu toții, dar până atunci mai avem destul de muncit!”
Articol scris de Marcel Sânpetru