Pe lângă Silvășan, un alt fotbalist care și-ar putea face pentru prima oară apariția în deplasarea de la Slatina ar putea fi Patrice Emery Fongang Feussi. Camerunezul a sosit marți la Arad și deja i-a convins pe utiști să-l includă în lotul pentru acest sezon. De fapt, cartea de vizită vorbește de la sine pentru fundașul de bandă dreapta de 27 de ani, care a aparținut clubului Genoa din 2003 până în 2010 și care l-a mai împrumutat la Salernitana, Perugia, Pisa și Sorrento. Acum două sezoane a evoluat în prima ligă elvețiană la Lugano, iar acum încearcă să-și relanseze cariera la UTA. Feussi poate profita și de accidentarea lui Calvin, care va fi scos din circuit petru cel puțin două săptămâni din cauza unei entorse la genunchiul stâng și să intre direct în primul „unsprezece” al arădenilor. În cariera sa, jucătorul de culoare a mai evoluat și ca fundaș stânga, dar și mijlocaș central defensiv.
Dacă îi va veni cartea verde și va fi legitimat până vineri, Feussi ar putea debuta într-o linie de fund din care ar mai putea să facă parte Gligor, Siminic și Neagu. Dan Matei resimte încă dureri la mușchii inghinali și nu s-a antrenat nici miercuri. Pe tușă se mai află Bîrză și Weller, acesta din urmă nerevenind-și după contractura musculara sufeiră săptămâna trecută. Vă mai reamintim că la Slatina va lipsi și celălalat brazilian, Hiago, care este suspendat.
Sursa: Sport Arad