Buia a testat doi italieni și oprește unul

22 Nov. 2011, 14:53 Bursa transferurilor
Buia** a testat doi italieni și oprește unul

Din 18 noiembrie, doi italieni au participat la antrenamentele echipei FC Maramureș Universitar Baia Mare, fiind testați de tehnicienii Romulus Buia și Ciprian Dorobanțu.

Emanuele de Rosa (născut în 14 ianuarie 1989), fotbalist de bandă stângă, a fost reținut de echipa de Liga a doua. „Nu prea avem fundași stânga, este un jucător tânăr, de perspectivă, care ne poate ajuta la acest capitol din echipa noastră”, a declarat Romulus Buia. De Rosa și-a făcut junioratul la Lazio Roma, ulterior fiind împrumutat echipei de Divizia B, Aprilia. „Emanuele de Rosa pleacă azi în Italia, urmând să revină la echipă în momentul în care vom demara pregătirile de iarnă”, a adăugat Buia.

Președintele FCMU, Dan Hotico, a menționat că înțelegerea între cele două părți nu a fost, încă, parafată.

Cel de al doilea italian care a fost în teste în Baia Mare până azi este Sergio Fiorilli (născut în 1 februarie 1991), fotbalist de bandă dreaptă. A jucat la Chievo Verona, ajungând în Baia Mare de la echipa de Liga C Cellano. Prestația lui Fiorilli nu i-a convins, însă, pe tehnicienii băimăreni.

Sursa: eMaramures

22 Nov. 2011, 14:53 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă