Mijlocașul în vârstă de 22 de ani, Dan Bucșa ar putea fi ultimul
transfer al verii parafat de divizionara secundă Arieșul Turda în
vederea îndeplinirii obiectivului trasat de conducere, locul 4 la
finalul actualei ediții. Fotbalistul ar deveni, astfel, al cincilea
fost jucător al Universității Cluj care face joncțiunea cu lotul
turdean, după Danciu, Dolha, Teușan și nigerianul Tony.
„Vulturii turdeni” încearcă pe ultima sută de metri completarea
lotului, principala țintă devenind fostul mijlocaș al lui „U”, Dan
Bucșa. Aflat acasă, la Dej, după ce și-a încheiat conturile cu
„Șepcile roșii”, tânărul jucător a fost contactat de conducerea
Arieșului și spune că se va hotărî zilele viitoare asupra noii sale
destinații.
„Am discutat cu cei de la Turda, dar încă nu m-am
decis dacă voi merge acolo. Urmează să le dau un răspuns în cursul
acestei săptămâni. Momentan, mă pregătesc cu Unirea Dej. Vom vedea
zilele acestea ce va fi”, ne-a declarat jucătorul,
care a lăudat evoluția foștilor coechipieri de la Universitatea.
„Sigur că urmăresc meciurile lui «U» din Liga I. Au
avut un parcurs foarte bun până acum și îi felicit”,
a spus Bucșa.
Conducerea divizionarei secunde a confirmat interesul pentru
fostul „student” și așteaptă un semn din partea jucătorului.
„Suntem interesați de Bucșa, i-am făcut o ofertă și
așteptăm un răspuns din partea lui. Îl dorim categoric la Arieșul,
iar lotul ar fi complet după sosirea sa”, a subliniat
președintele de onoare al formației turdene, Virgil Blasiu.
Potrivit acestuia, tehnicianul Marcel Rusu a renunțat la
serviciile jucătorilor Cosmin Văsâie și Lucian Mihu.
„Văsâie și Mihu nu mai fac parte din lotul Arieșului.
Am fost nemulțumiți de felul în care s-au pregătit în ultimul timp.
Văsăie are deja o vârstă, a ajuns la 35 de ani și nu mai are nicio
motivație în Liga a II-a. În ceea ce-l privește pe Mihu, timp de un
an de zile el a fost mai mereu accidentat și am decis că așa nu mai
putem continua! „, a încheiat Blasiu.
Sursa: ziuadecj.ro