Olimpia Satu Mare a reușit achiziționarea atacantul Alexandru Boștină de la ASC Poli Timișoara. Jucătorul bănățenilor a semnat ieri, duminică, un contract valabil pe un an cu formația pregătită de Tiberiu Csik.
Cel care a perfectat transferul atacantului la Satu Mare și a negociat cu echipa din Liga a I a fost președintele Consiliului de Administrație al Olimpiei, Ioan Câmpean.
„După discuțiile avute cu antrenorii Tibi Csik și Mircea Bolba am hotărât să-l aducem pe Alexandru la Olimpia. Jucătorul s-a aflat în această săptămână în pregătire cu echipa noastră și randamentul acestuia i-a mulțumit pe antrenorii noștri. Este un atacant tânăr, de 23 ani, 1,95 înălțime care va aduce un plus de valoare echipei noastre. Contractul semnat cu Boștină este pe un an.”, a declarat Cîmpean.