În stagiunea trecută, goalkeeper al celor de la FC Olt Slatina, arădeanul Cristi Bordea a ajuns la FC Brașov. Portarul de 26 de ani reprezintă soluția oficialilor echipei brașovene, după accidentarea lui Andrei Marinescu, care a suferit o intervenție chirurgicală de ruptură de ligamente și menisc.
Goalkepeer-ul Cristi Bordea și-a încheiat în vară contractul cu divizionara secundă, după doi ani petrecuți pe meleaguri oltenești. Portarul arădean a fost purtător al banderolei de căpitan în multe dintre meciurile din stagiunea trecută. De mai bine de o săptămână, acesta se află în lotul grupării FC Brașov, fiind adus ca înlocuitor al goalkeeper-ului Andrei Marinescu, care s-a accidentat grav, fiind supus unei intervenții chirurgicale, care îl va ține departe de teren o bună perioadă de timp.
„Sunt bucuros că am ajuns aici, Divizia A e alt nivel”
Cristi Bordea s-a pregătit în vară cu formația fanion a Aradului, însă incertitudinea ce a planat la UTA l-a determinat să nu continue. Goalkeeper-ul declară că a făcut alegerea potrivită.
„Ne-am înțeles verbal, vineri sau sâmbătă urmează să semnez. Sunt bucuros că am ajuns aici, Divizia A e alt nivel. Sunt puțin în urmă cu pregătirea, dar dacă voi ajunge la un nivel bun fizic, oamenii îmi vor acorda șansa și toată încrederea să demonstrez. În vară m-am pregătit trei săptămâni cu UTA, din cauza incertitudinii am decis să nu rămân și m-am pregătit singur. Mă bucur că nu m-am grăbit, am avut încredere în mine, sunt sigur că am făcut cea mai bună alegere”, a declarat Bordea.
Cristi Bordea va avea o concurență serioasă la FC Brașov, Daniel Mutu revenind titular între buturi după accidentarea lui Andrei Marinescu, goalkeeper care a apărat și el la Slatina, în urmă cu două sezoane.
Sursa: Gazeta nouă