Băimărenii sunt cei mai activi pe piața transferurilor. FCM a semnat cu un jucător de la Rapid

Așa cum Liga2.ro anunța de marți, interesul echipei FCM Baia Mare pentru fundașul Cătălin Savin (24 ani) s-a concretizat în cele din urmă. Clubul nou-promovat în Liga 2 a ajuns, miercuri, la un acord cu fostul jucător al Rapidului și l-a convins să semneze un contract valabil pe două sezoane, cu posibilitate de prelungire pe încă unul. Este al treilea transfer parafat de conducerea grupării din Dealul Florilor după atacanții Sergiu Arnăutu (25 ani, ex Juventus București) și Tudor Mândrușcă (26 ani, ex Unirea Jucu).

Cătălin Savin a jucat în ultimele trei sezoane în Liga 1 la Concordia Chiajna și Rapid București, acolo unde a strâns 28 de prezențe în prima ligă și unde a înscris o singură dată, pentru ilfoveni. În cariera sa, fundașul de 1,80 metri născut la Odorheiu Secuiesc a mai jucat la Gaz Metan Mediaș, FC Cisnădie și Concordia Chiajna II.

Organizează trialuri pentru a găsi jucători sub 19 ani

În altă ordine de idei, FCM Baia Mare începe pregătirea pentru Liga 2 pe 1 iulie, în acea perioadă organizând o serie de trialuri pentru a găsi jucători sub 19 ani. Mai apoi se vor antrena în două cantonamente, unul la Ocna Sugatag, destinat în principal pregătirii fizice, și altul cel mai probabil la Băile Felix, unde se va pune accent pe pregătirea tehnico-tactică.

„Programul echipei FC Municipal Baia Mare va începe pe 1 iulie cu reunirea lotului. Până în data de 4 iulie vom face mai multe trialuri, unde am invitat mai mulți jucători, în speciali tineri până în 19 ani, pentru că mai avem nevoie de încă trei jucători pe lângă cei pe care îi avem noi în lot la această categorie de vârstă, care să facă față Ligii 2. În acest eșalon trebuie să jucăm cu doi fotbaliști sub 19 ani titulari, iar în plus ne mai trebuie alții pe bancă și în lot. Credem că avem nevoie de minim șase jucători sub 19 ani, trei avem noi și ne-ar mai trebui trei, iar noi încercăm să aducem jucători de lot național, dacă putem. După aceste trialuri va urma vizita medicală, iar apoi, pe data de 16 iulie, vom încerca să mergem în primul stagiu de pregătire, iar noi sperăm să fie la Ocna Șugatag, unde avem condiții bune. Apoi vom avea o mică pauză și cel de-al doilea cantonament, unde vom viza mai ales meciurile amicale”, a declarat pentru eMaramureș tehnicianul Dorin Toma.

Foto principal: eMaramureș

Pe aceeași temă