Atacant din prima ligă la Șimleu?

18 Aug. 2010, 20:00 Bursa transferurilor
Atacant din prima ligă** la Șimleu?

Antrenorul Adrian Anca nu este
foarte mulțumit de campania de transferuri din această vară, dar
speră să dea lovitura chiar pe ultima sută de metri.

De la reluarea pregătirilor, în
lotul Silvaniei s-au perindat o mulțime de jucători, mulți dintre
ei părăsind deja echipa. Câteva exemple sunt Vasile Pop (fost la
„U” Cluj), Adam Achim sau Sorin Ban, care au plecat de la Șimleu
Silvaniei după doar câteva antrenamente. Au rămas, în schimb, alți
șapte-opt jucători, între care Andor, Apostolache, Prodan, Felecan,
Hotico, Militaru, Hadăr sau Ilaș, a căror situație va fi
clarificată în zilele acestea, probabil chiar după amicalul cu
Unirea Dej.

„Sunt mulțumit doar în
proporție de 80% de situația transferurilor. Nu l-am putut rezolva
pe Iuhas, astfel că nu prea avem soluții pe partea stângă. Eu încă
îl mai aștept la echipă, săptămâna aceasta. În plus, n-am reușit să
aducem nici acel atacant masiv, de careu”
, a explicat
proaspătul tehnician al Silvaniei.

Anca speră, însă, să dea lovitura
pe ultima sută de metri și așteaptă ajutoare tot de la prieteni.
Mai precis, antrenorul Silvaniei așteaptă sub comandă un atacant de
valoare, cu care el a fost coleg de avanposturi chiar pe prima
scenă! „Este vorba despre un atacant ce a evoluat mulți
ani în Divizia A, unde a și marcat o grămadă de goluri. Pot să vă
spun că am și fost coleg de echipă cu el, dar mai multe informații
nu pot da, decât dacă se rezolvă legitimarea sa. Săptămâna asta e
hotărâtoare!”
, a adăugat Adi Anca.

Sursa: sportulsalajean.ro

18 Aug. 2010, 20:00 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă