ASU Poli s-a despărțit de unul dintre jucătorii aduși în această vară, iar altul e pe picior de plecare. Bugetul pentru salarii a fost depășit

Una dintre cele zece achiziții făcute în această vară de ASU Poli nu va continua la echipa timișoreană, ci va fi împrumutat la clubul de unde venise. În plus, un alt jucător din lotul vechi ar putea pleca, asta deoarece echipa suporterilor alb-violeți a depășit deja bugetul de salarii pe care și-l propusese, anunță TMsport.ro.

După achiziționarea lui Adrian Poparadu, mijlocul Politehnicii s-a aglomerat, iar unul dintre primii jucători legitimați în această vară, Florin Lazea (24 de ani), a decis că mai bine pleacă, fiindcă oricum are șanse mici să joace. Alin Ignea, Poparadu, Stancu îi erau adversari în lupta pentru un loc de titular. Astfel, stafful echipei timișorene l-a împrumutat pe Lazea la CSM Lugoj, clubul din Liga 3 de unde venise la alb-violeți. Arădeanul se pregătește de miercuri cu lugojenii, iar conducerea lui ASU Poli nu a spus nimic despre această plecare în conferința de presă de dinaintea meciului cu Dacia Unirea Brăila.

În plus, potrivit TMsport.ro, și mijlocașul central Mădălin Stancu e pe picior de plecare din aceleași rațiuni, de depășire a bugetului salarial. Jucătorul de 25 de ani a venit în iarna lui 2015 la ASU Poli, în Liga a 4-a, iar acum ar putea fi cedat, tot sub formă de împrumut, celor de la Ripensia Timișoara.

Stancu se află însă în lotul de 18 al echipei pentru deplasarea la Brăila, acolo unde mâine, de la ora 11:00, joacă ASU Poli, deoarece Poparadu încă nu e pregătit fizic și a fost lăsat la Timișoara.

Rămâne de urmărit dacă antrenorului Bogdan Andone i se va aduce un nou jucător în lot, un fundaș central, așa cum își dorește, având în vedere că banii sunt limitați.

Achizițiile Politehnicii din această vară sunt: Marius Staicu (ex CS Mioveni), Alin Ignea (ex ACS Poli), Florin Lazea (ex CSM Lugoj), Ionuț Plămadă (ex Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Raul Krausz (ex Olimpia Satu Mare), Ionuț Coadă (ex UTA II), Emanuel Fișteag (ex Național Sebiș), Alin Crișanov (ex Enfield Town, Anglia), Cornel Predescu (ex Skenderbeu, Albania) și Adrian Poparadu (ex ACS Poli).

Pe aceeași temă