A treia achiziție a ASU Poli a jucat în ultimii șase ani în Spania și Islanda. Cum a simțit fotbalul din cele două țări și ce vrea să realizeze cu echipa timișoreană

La finalul cantonamentului efectuat la Băile Herculane, ASU Poli a bifat al treilea transfer în această iarnă. După fundașul Ioan Mera și mijlocașul Adrian Ungureanu, timișorenii și-au asigurat serviciile în partea a doua a sezonului și ale polivalentului Bogdan Nicolescu (27 ani). Fostul jucător al echipelor CSM Lugoj sau ACS Recaș poate acoperi mai multe posturi, atât mijlocaș, cât și ca fundaș. Pe lângă acesta, și portarul Victor Gârlea este aproape ca și semnat.

Nicolescu a evoluat în ultimii șase ani la echipe din ligile inferioare din Spania și Islanda și e văzut ca un înlocuitor pentru Dan Constantinescu, plecat în această iarnă în Germania de la ASU Poli.

Mai jos puteți citi un interviu pe care Bogdan Nicolescu l-a acordat site-ului Druckeria.ro:

– „Nico”, după câți ani revii în fotbalul românesc?
– După șase ani.

– Te pregătești cu Politehnica Timișoara, unde ai întâlnit câteva fețe cunoscute, deoarece ai fost coleg în trecut cu câțiva dintre actualii jucători ai echipei.
– Înainte de a pleca am fost coleg cu unii dintre jucătorii Politehnicii, cu alții am fost adversar. Din acest punct de vedere, integrarea va fi mult mai ușoară.

– Ce te-a determinat să alegi Politehnica?
– E un proiect destul de interesant, destul de bun, format în mare parte doar din jucători din zona Timișoarei. În plus, după atâția ani, cred că a venit momentul să rămân aproape de familie.

– Ultima ta experiență în fotbalul românesc a fost AC Recaș. Cum a început aventura ta în străinătate?
– Am fost la AC Recaș, în anul în care echipa a promovat în Liga a 2-a, iar apoi am plecat. Am mers în Spania, am jucat acolo câteva campionate, după care mi s-a oferit șansa să merg în Islanda. La început, am perceput-o ca pe o nebunie, să merg într-o țară despre care nu știam mai nimic. Știam doar că e foarte frig. Atât! Dar am vorbit cu un fost coleg din Tercera (eșalonul al IV-lea din Spania), care mi-a spus că sunt condiții foarte bune acolo, oamenii sunt de cuvânt și că va fi o experiență grozavă. Cu limba engleză mă descurcam și mi-am spus că e o provocare destul de bună. În plus, din punct de vedere economic, era destul de tentant.

– Și cum a fost, până la urmă, experiența islandeză?
– La început, ești un pic surprins, deoarece sunt foarte multe lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată. Aisberguri, balene, am mâncat carne de rechin… Dar lumea e foarte respectuoasă, te primește cu brațele deschise, atâta vreme cât tu mergi acolo să îți faci treaba. Eu peste tot pe unde merg încerc să fiu implicat 100 la sută. Pentru mine a fost o experiență grozavă, am stat doi ani în Islanda și chiar m-au contactat câteva echipe pentru a mă întoarce acolo. În momentul de față, am hotărât să vin la Poli și sper să ne îndeplinim obiectivele din acest sezon.

„Experiența din Islanda m-a ajutat foarte mult, m-a făcut să devin o persoană mai bună”

– Islanda a fost una dintre marile surprize la Euro 2016. Ai văzut din interior ce se întâmplă în fotbalul islandez, deci care ar fi secretul lor?
– Pe mine nu m-a uimit parcursul Islandei de la Euro. Chiar am fost pe stadion când au bătut Olanda cu 2-0, în preliminarii. Iar dacă îmi amintesc bine, noi în ultimii 10 ani am bătut o singură dată Olanda, cu un gol din ofsaid. Au bătut și Olanda, și Cehia, o grămadă de echipe bune. Au jucători care evoluează prin Italia, Anglia… Cred că secretul lor e baza piramidei, ei sunt acum așa cum eram noi poate până acum 20 de ani, toți copiii joacă fotbal, se pune mare accent pe juniori și li se dă încredere. În Liga a 2-a poți găsi copii de 16 ani jucând titulari și nimeni nu se miră. Aduc în echipe patru-cinci străini să îi învețe pe localnici și asta e totul. Și încă un lucru foarte important pe care l-am văzut la ei, toți antrenorii sunt islandezi. Dar selecționerul Lars Lagerbäck mergea la antrenamentele tuturor echipelor, se implica, le mai arăta ce trebuie să facă. Vă dați seama, au o populație comparabilă cu Timișoara, dar sunt foarte uniți și au idei foarte bune.

– Cum stau islandezii la infrastructură?
– Au condiții foarte, foarte bune. Terenurile sunt vara ca la noi în Divizia A. Iar pentru perioada iernii au făcut „case de fotbal”, cum le numesc ei, terenuri complet acoperite, cu tribune înăuntru, încălzite. Joacă fără probleme. Chiar sunt de părere că experiența din Islanda m-a ajutat foarte mult, m-a făcut să devin o persoană mai bună, să îmi imbunătățesc multe aspecte. Am cunoscut o altă cultură, pe care nu mulți au șansa de a o experimenta. Sunt bucuros pentru asta.

– Cum era viața în orașele în care ai evoluat? Să spunem că mai întâi ai fost în localitatea Fáskrúðsfjörður, unde ai jucat pentru Leiknir, iar apoi în zona capitalei Reykjavik, la echipa Ægir.
– Prima oară am jucat în zona de est, iar viața era foarte monotonă. Nu le poți numi nici orașe, erau sate, cu câteva mii de locuitori. Făceam toate deplasările cu avionul, cu o zi înainte, deoarece distanțele erau foarte mari. A doua echipă am ales-o ceva mai inteligent, să zic așa, și am mers în capitală. Iar la Reykjavik e deja altceva, cu toate că nu e un oraș foarte mare, are peste 100.000 de locuitori. E o viață socială mult mai bună.

„În Spania poți găsești o echipă de Tercera Division mult mai bine organizată decât una de la noi, din Liga 1”

– Mulți ani i-ai petrecut în Spania, unde ai jucat pentru mai multe echipe (n.r. – Ribaroja, Requena, CD Acero). Cum ai caracteriza experiența ta în fotbalul iberic?
– În ligile inferioare din Spania fiind foarte multe echipe-satelit, am jucat contra multor jucători foarte, foarte buni. De exemplu, pe Florin Andone l-am întâlnit pe când juca la Villareal, am jucat contra lui Gerard Moreno, care e acum la Espanyol, Morales de la Levante… Acolo e un profesionalism foarte ridicat, fiecare știe ce are de făcut, nimic nu e la întâmplare. Poți găsești o echipă de Tercera Division mult mai bine organizată decât una de la noi, din Liga 1.

– Spuneai că revii după șase ani în fotbalul românesc. Consideri că a scăzut de atunci nivelul?
– Sincer, în ultimii ani, nu am mai văzut foarte multe meciuri. Dar acum, în ultima perioadă, când am hotărât să mă întorc, am început să urmăresc mai atent ceea ce se întâmplă. Eu consider că din cauza lipsei banilor a scăzut foarte mult nivelul fotbalului românesc. Ceea ce nu voi înțelege niciodată e de ce românii aduc străini care nu sunt cu nimic mai buni decât ai noștri și plătesc pe ei mult mai mulți bani, în loc să dea șansa unui copil de 18 ani să joace. Când eram la Recaș, în anul în care am promovat, erau foarte, foarte mulți jucători buni în Divizia C. Acum, mă uit spre această ligă și sunt numai copii. Dar să sperăm că dacă vor fi mai multe proiecte precum cel al Politehnicii, fotbalul românesc va redeveni ce a fost. Îmi aduc aminte de vremea când eram copil și veneam la Timișoara, la meciurile lui Poli, iar pe stadion erau 30.000 de oameni. Asta vreau să văd! Fotbalul e pentru suporteri… Joci pe bani, joci pe ce vrei tu, dar sarea și piperul sunt suporterii. M-am uitat din Spania la un meci pe internet, Steaua cu ACS Poli, și erau 250 de oameni în tribună.

– Și mai mult decât atât, pe National Arena…
– Pe National Arena, exact, care e un stadion de zeci de mii de locuri. Ei, în condițiile astea, consider că fotbalul românesc e în groapă. Să sperăm că se va pune mai mult baza pe copii, deoarece de acolo trebuie să vină schimbarea. De exemplu, pe mine mă încântă proiectul lui Hagi, cred că e un lucru extraordinar. Sper să fie mai multe proiecte de acest fel.

„N-am mai făcut un cantonament de iarnă din vremea când încă jucam în România”

– Ai fost alături de Politehnica în cantonament la Băile Herculane, unde ați avut mult de muncă, mai ales cu seriile de alergare pe Coronini. Cum erau stagiile de pregătire pe care le-ai prins în străinătate?
– Să fiu sincer, eu n-am mai făcut un cantonament de iarnă din vremea când încă jucam în România. În Spania sunt meciuri oficiale în această perioadă, sunt 10-15 grade afară, deci se putea juca. Acolo pregătirile grele sunt vara, dar nu sunt alergări la munte. Din ce am văzut, Remus, preparatorul nostru fizic, a încercat să schimbe un pic modul de pregătire și l-a adaptat la joc. Nu mai alergăm ca înainte, zece bucăți de 1.000 de metri și așa mai departe. Cred că ne va ajuta foarte mult această pregătire. Orice fotbalist când e în cantonament se plânge de tot și de toate. Dar în subconștientul meu, sunt convins că dacă alergi, o faci pentru tine, deoarece începe campionatul și trebuie să fii în vână. Și din ce am văzut, băieții au o predispoziție destul de bună la efort. Sper ca această echipă să câștige câteva meciuri la început, să prindă încredere, pentru că din ce am văzut, sunt foarte mulți copii. Vrei, nu vrei, starea de spirit e foarte importantă. Dacă mergi cu frică, poți fi mai bun decât celălalt, te va bate cu siguranță. Sper să avem și mai mult noroc, pentru că au fost multe meciuri care nu s-au pierdut neapărat pe lipsa de experiență, ci din cauza ghinionului.

– Ești recunoscut ca un jucător polivalent. Care e, totuși, postul pe care te simți cel mai bine?
– Când am plecat din România, jucam fundaș dreapta. Am ajuns în Spania, unde într-un sistem cu trei fundași, în primul an am jucat fundaș central, pentru că eram cel mai rapid dintre ei. Dar apoi am jucat și mijlocaș central. Am vorbit și cu domnul profesor (n.r. – Sorin Brîndescu), iar dânsul m-a întrebat același lucru, unde mă simt cel mai bine. I-am spus că acolo unde va avea nevoie, eu sunt dispus să joc. Dacă mă pune în poartă și pot fi de ajutor, voi fi cel mai mulțumit. Eu am venit aici să ajut și sper din tot sufletul să reușesc. N-am venit să fac mutre, ci să pun umărul la jocul echipei și sper să fie de folos.