Sâmbătă, 20 mai 2023, aflăm ultima etapă retrogradată din Liga 2 la finalul sezonului 2022-2023. Două echipe din București, Metaloglobus și Progresul Spartac, dar care au ales să-și organizeze meciul de la barajul de menținere în județul Ilfov, la Clinceni, respectiv Buftea, sunt cele care se luptă pentru a evita să pice în Liga 3.
În jocul tur, organizat la Clinceni de Metaloglobus, scorul a fost egal, 1-1, după ce oaspeții au marcat primii. Returul are loc pe terenul de iarbă al bazei de la Buftea a federației, cu Progresul Spartac gazdă.
Între timp, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a stabilit brigada de arbitri care va arbitra jocul care decide ultima retrogradată din Liga 2.
Bucureșteanul Bogdan Dumitrache (foto) a fost ales de CCA să arbitreze de la centru partida retur dintre Progresul Spartac și Metaloglobus, meciul care decide ultima retrogradată din Liga 2 la finalul acestui sezon.
Arbitri asistenți au fost aleși Mihăiță Necula (Bucureşti) și George Suciu (Câmpia Turzii), iar arbitru de rezervă este Bogdan Neculcea (Bucureşti).
Observatorul de arbitri a fost pus Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe), iar numele observatorului jocului încă nu a fost făcut public. Destul de ciudat, mai ales că numele acestuia este primul dezvăluit de către FRF/CCA. Nu însă și de această dată.
Dumitrache și Necula sunt arbitri din lotul de primă ligă, iar Suciu este din lotul pentru Liga 2.
În meciul tur, partida desfășurată la Clinceni a fost condusă fără probleme de arbitrul din lotul de primă ligă Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş). Arbitri asistenți au fost Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) și Cosmin Vatamanu (Bucureşti), iar arbitru de rezervă a fost Ionuț Cătălin Ilie (Bucureşti). Observator de arbitri a fost Cristina Babadac (Reşiţa), iar delegat de joc a fost ales Ciprian Prisăcaru (Târgovişte). Iulian Călin a fost la centru în acest sezon de Liga 2 la alte patru jocuri, însă nu la meciuri în care au evoluat Metaloglobus sau Progresul Spartac.
Bogdan Dumitrache, arbitrul central delegat la jocul retur al barajului de menținere în Liga 2, face parte tot din lotul de primă ligă. El a fost delegat în acest sezon 2022-2023 la 16 partide din diverse competiții organizate de FRF, printre care șase au fost în Liga 2.
Acestea au fost: Poli Iași – Gloria Buzău 1-0, Unirea Slobozia – Unirea Dej 1-1 și Gloria Buzău – Unirea Slobozia 3-1, în sezonul regular, SC Oțelul Galați – Gloria Buzău 1-0 și Dinamo – Steaua 3-0, în play-off, și Metaloglobus – CSM Slatina 1-0, în play-out. Jocul cu Slatina (foto) a fost extrem de important pentru Metaloglobus, pentru a păstra la acel moment șanse inclusiv la salvarea directă de la retrogradare, fără a mai juca baraj.
După cum se poate observa, Dumitrache a fost în acest sezon de Liga 2 la centru în trei jocuri ale Gloriei Buzău, iar la unul al Metaloglobusului. Ca precizare, aceste două echipe au în comun faptul că au ca președinte reprezentanții cluburilor din Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF, pe Auraș Brașoveanu, respectiv pe Marius Burcă.
Foto: Progresul Spartac, Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSM Slatina
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eusebiu-tudor-era-sigur-ca-rezultatul-din-mansa-tur-a-barajului-dintre-metaloglobus-si-progresul-spartac-nu-va-decide-ceva-numai-daca-era-o-catastrofa-este-un-meci-mai-lung-de-180-de-minute-19270694
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-remiza-cu-metaloglobus-in-turul-barajului-19270710
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-si-progresul-spartac-au-remizat-in-turul-barajului-19270695
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mansa-tur-a-barajului-de-mentinere-in-liga-2-metaloglobus-progresul-spartac-se-joaca-de-la-ora-1100-la-clinceni-19270611