Brăila vrea să-și întrerupă seria negativă cu Metalul. „E imperios necesar să cucerim toate punctele”

Marius ANGHEL 07 Oct. 2016, 12:12 Liga 2

În etapa a 11-a a Ligii 2, Dacia Unirea, locul al 11-lea, va juca sâmbătă pe Municipal cu una dintre formațiile aflate în zona retrogradării, Metalul Reșița, aflată pe poziția a 18-a. Formația brăileană vine după o calificare în șaisprezecimile Cupei României, 3-1, în prelungiri la Știința Miroslava, însă în campionat nu a mai cunoscut gustul succesului de pe 10 septembrie, când s-a impus cu 4-1 în fața celor de la ACS Berceni.

Dacia Unirea a pierdut ultimele patru partide în care a marcat un singur gol, dar a primit 10 și este obligată să câștige acest joc. Dacă brăilenii au 13 puncte, adversarii lor de sâmbătă au câștigat numai două meciuri: pe 3 septembrie au învins acasă pe CS Balotești cu 2-1 și tot cu același scor s-au impus în etapa a 7-a la ACS Berceni.

„Venim după un succes în Cupă, însă la Miroslava a trebuit să jucăm 30 de minute în plus și să trecem prin mari emoții. Dar este bine că ne-am calificat în faza următoare a Cupei României. Din păcate, l-am pierdut pe Necoară, care a fost accidentat de un adversar în prima repriză. Sunt însă și vești bune, pentru că revin în lot Ghiocel și Pușcașu. Trebuie să câștigăm”, a declarat,  pentru obiectivbr.ro, antrenorul Alin Pânzaru.

Tehnicianul brăilenilor și-a avertizat însă elevii că nu va fi un meci ușor și că trebuie abordat cu o mare atenție. „Metalul Reșița este în zona retrogradării, însă adversara noastră și-a adus câțiva jucători buni, echipa s-a pus pe picioare în ultima vreme, nu va fi o simplă formalitate pentru noi să câștigăm acest joc. Este imperios necesar să cucerim toate punctele, pentru că apoi urmează o altă perioadă dificilă. În etapa a 12-a jucăm la Mioveni, apoi acasă cu Brașovul și imediat la mijlocul următoarei săptămâni avem meci în Cupă. Trebuie să câștigăm și să ieșim din pasa aceasta neagră. Cu o victorie ne recâștigăm încrederea în noi și altfel vom aborda următoarele partide”, a mai spus Alin Pânzaru.

În ultimele patru etape, Dacia Unirea a pierdut cu Chindia (0-2), Vâlcea (0-1), Foresta (0-4) și Clinceni (1-3). Sâmbătă, de la ora 11:00, brăilenii întâlnesc pe teren propriu echipa Metalul Reșița.

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 07 Oct. 2016, 12:12 Liga 2
Pe aceeași temă