Botoșaniul visează la mare

23 Apr. 2010, 15:18 Liga 2
Botoșaniul** visează la mare

După victoria cu scorul de 3-1 la Constanța în fața Farului,
oficialii echipei FC Botoșani speră la un nou succes și în partida
de mâine contra formației Săgeata Stejaru.

Victoria de la Constanța a spart ghinionul care a fost până acum în
meciurile cu Sportul, Petrolul, Concordia Chiajna, Victoria
Brănești și Dunărea Giurgiu. Asta spun oficialii clubului
botoșănean, care sunt optimiști înaintea partidei cu Săgeata
Stejaru, programată să se dispute mâine, începând cu ora 11.00.
Deși Săgeata Stejaru este una din pretendentele la promovare, fiind
la doar un punct de locul doi, ocupat în prezent de Sportul
Studențesc, și este o echipă care nu prea pierde puncte pe teren
propriu, atât președintele Cornel Șfaiter cât și finanțatorul
Valeriu Iftime, privesc acest meci cu optimism. „Eu am
mai spus că la modul cum jucăm putem învinge orice echipă din liga
a II-a. Și până acum, noi am arătat că jucăm fotbal chiar dacă
rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Victoria de la Constanța
va da încredere jucătorilor și sunt convins că vor face un meci
foarte bun la Stejaru, de unde sper să venim cu cel puțin un
punct”
, a spus Cornel Șfaițer.

De asemenea, și Valeriu Iftime s-a arătat optimist, numai că el
este ceva mai rezervat din cauza faptului că Săgeata Stejaru este
alături de Victoria Brănești, echipa care în acest sezon a
beneficiat de arbitraje destul de favorabile.

Dupa meciul cu Farul Constanța, lotul echipei FC Botoșani s-a
cazat la Eforie Nord, unde ieri a făcut un antrenament, iar astăzi
după amiază va pleca spre Tulcea. Va rămâne la Tulcea până mâine
dimineață, când va face deplasarea către comuna Stejaru, iar după
joc va reveni în Botoșani.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

23 Apr. 2010, 15:18 Liga 2
Pe aceeași temă