O clasare pe locul 7, un sezon de nota 8. Cu bonusul de rigoare pentru o nou promovata, care a atacat sezonul 2011-2012 cu nu mai putin de 12 debutanti in liga secunda in lot. Pe scurt, un campionat peste asteptari pentru FCM Bacau, autoarea unui final de retur ce a scos la rampa o impresionanta serie de sapte jocuri fara infrângere. „Bacaul va fi prima sau a doua retrogradata” cobeau vara trecuta scepticii de ocazie. Previziunile sumbre au fost insa infirmate. Cu Gheorghe Poenaru pe banca si cu o sumedenie de greseli de arbitraj care au lovit-o sistematic, echipa fanion a Bacaului a incheiat turul pe locul 8. Cu Cristi Popovici instalat in miezul returului, FCM Bacau a terminat campionat pe 7. La final de sezon, se impune un remember. Alcatuit din flash-uri. Evident, galben-albastre.
Furați de arbitri
Startul sezonului a fost poticnit. Tineretea echipei si lipsa sa de experienta la nivelul ligii secunde s-au impletit in mod fatidic cu erorile de arbitraj. Goluri anulate in mod nejustificat, goluri ale adversarilor precedate de infractiuni nesanctionate, ofsaiduri inventate sau cartonase rosii aratate aiurea: iata doar câteva elemente din arsenalul arbitrajelor anti-FCM Bacau. „De când sunt in fotbal, nu stiu sa mai fi existat un caz in care o echipa sa fie defavorizata sistematic si flagrant de arbitraje cum a fost FCM Bacau in turul acestui sezon. Mai mult, in niciun meci din prima parte a campionatului n-a existat o eroare de arbitraj-una singura! – care sa ne favorizeze”, declara in iarna, Gheorghe Poenaru, care a reusit insa sa-si tina in priza elevii chiar si in conditiile a nu mai putin de opt puncte pierdute pe mâna arbitrilor. Fara aceste „furturi”, Bacaul ar fi avut o prima jumatate de campionat de locul 4!
Predare de ștafetă
In ciuda tuturor vicisitudinilor, FCM Bacau a incheiat turul pe locul 8, peste linia retrogradarii intr-un moment in care se stia ca vor pica nu mai putin de 5 formatii din totalul de 16. Cele trei victorii consecutive cu FC Snagov, Callatis Mangalia si CSMS Iasi coroborate cu succesele din finalul turului (2-1 cu Sageata Navodari, acasa si 1-0 contra Dunarii, la Galati) au reprezentat tot atâtea semnale pozitive in perspectiva returului. Dupa o iarna lunga, in care terenurile inghetate au compromis ciclul normal de pregatire programat de „galben-albastri”, FCM Bacau a avut un debut de retur in clarobscur. Mai degraba in planul evolutiilor, decât al rezultatelor. A fost momentul in care Gheorghe Poenaru s-a retras cu eleganta, lasând locul lui Cristi Popovici. O predare de stafeta reusita, care a dus la un reviriment bacauan pe final de stagiune.
Recital pe final
„Vreau ca echipa sa joace pentru public si nu la rezultat. Lumea vine la stadion pentru spectacol”, a fost cuvântul de ordine transmis de finantatorul FCM Bacau, Dumitru Sechelariu la instalarea lui Cristi Popovici. Beneficiind si de „come-back”-ul lui Marius Croitoru, un jucator de lux pentu liga secunda, FCM Bacau a inceput sa faca show. Evolutiile foarte bune s-au regasit, in mod fericit si in rezultatele formatiei. „Galben-albastrii” au tinut in sah viitoarea divizionara A, Viitorul Constanta, au spuberat-o pe Sageata, cu 4-0 la Navodari si au pus punct seriei celor sapte jocuri fara infrângere printr-un 3-0 rotund si categoric impotriva Dunarii Galati. „Bacaul are un lot cu potential, cu care isi poate propune revenirea in prima liga”, a estimat finantatorul Viitorul Constanta, Gheorghe Hagi. „Sa speram ca la anul ne vom lupta pentru promovare”, a declarat si Cristi Popovici la finalul campionatului. Un campionat de nota 8, caruia FCM Bacau i-a pus punct cu o clasare pe locul 7. Punct, asadar. Si de la capat?
Sursa: Deșteptarea