Adi Chică-Roșă i-a adus victoria echipei FC Brașov în meciul disputat în Ghencea, duminică seară, cu Steaua, în etapa a 15-a a Ligii 2. Cu 1-0 s-a impus trupa lui Dan Alexa chiar pe terenul liderului clasamentului, iar speranțele de a prinde un loc în play-off s-au mărit considerabil.
Atacantul originar din Botoșani achiziționat în vară în speranța de a fi principalul marcator al echipei, așa cum a fost la Buzău în ediția trecută de campionat, s-a acomodat greu la noua sa formație, după 15 runde reușind doar trei goluri.
Se poate spune și că mult așteptatele goluri ale lui Chică-Roșă i-au adus Brașovului șapte puncte din cele 23 de care le are acumulate în acest moment.
Reușita lui Adi Chică-Roșă în Ghencea a venit în minutul 67 al partidei cu Steaua. Pe o fază de contraatac, atacantul a primit mingea în flancul stâng, a avansat, l-a fentat pe Beța în centru și a șutat cu dreptul de la circa 23 de metri. Șutul în diagonală, unul bombă, s-a dus direct lângă bara colțului lung, făcând inutil plonjonul lui Horia Iancu și declansând bucuria în tabăra brașoveană, cumva contrar cursului jocului de până atunci.
”Am fost hotărât să dau la poartă. Am marcat şi meciul trecut dintr-o execuţie asemănătoare. Mi-am încercat şansa. Nu e un gol special, mi-am ajutat echipa, am înscris golul de trei puncte.
O să îmi mai încerc şansa, vreau să îmi ajut echipa cât o să pot, în meciurile care au mai rămas și sper să marchez în folosul echipei”, a spus Adi Chică-Roşă la finalul meciului, la microfonul PrimaSport.
Cu victoria contra Stelei, FC Brașov a acumulat 23 de puncte și a urcat pe locul 8 în clasament, momentan la două puncte sub ultima poziție care duce în play-off, însă posibil ca diferența să crească la trei puncte până la finalul etapei.
Având în vedere că mai sunt doar patru etape până la finalul sezonului regular, o diferență de trei puncte poate fi ușor de recuperat, mai ales că unele dintre echipele de pe primele locuri vor urma să se întâlnească între ele.
”Noi ne jucăm șansa până la final. Au mai rămas patru meciuri de jucat, anul ăsta mai evoluăm acasă cu Dinamo și o să vedem ce se va întâmpla.
Suntem la mâna noastră, la rezultatele noastre. Depinde de ce o să facem noi, depindem doar de noi în rezultatele pe care le vom avea cu echipa. Cu o victorie cu Dinamo ne facem și noi sărbătorile liniștite și chiar o să ne bucurăm. O să muncim, să luăm și meciul de acasă în serios, cum l-am luat și pe cel de astăzi și sperăm să câștigăm”, e de părere Chică-Roșă, care în cariera lui a mai jucat în Liga 2 pentru SCM Gloria Buzău și FC Buzău, adică actuala Gloria Buzău, echipă care și-a schimbat numele în trei sezoane consecutive.
În ultima rundă de Liga 2 programată în 2022, FC Brașov o va întâlni pe teren propriu pe Dinamo (locul 10)(sâmbătă, ora 13:15), iar ulterior, în cele trei etape rămase până la finalul sezonului regular, stabilite începând cu finalul lunii februarie a anului viitor, va mai juca cu Gloria Buzău (locul 7 / deplasare), Unirea Constanța (locul 19 / acasă) și Unirea Slobozia (locul 2 / deplasare).
În Ghencea, FC Brașov l-a avut suspendat pe antrenorul Dan Alexa. Acesta a privit meciul de la lojă, în timp ce de la marginea terenului a dat indicații antrenorul secund Ștefan Grigorie.
Atacantul botoșănenan a vorbit și despre această absență a lui Alexa de pe bancă. ”Ne-a felicitat (n.r. – la finalul jocului, pentru victorie). A fost greu pentru că nu a fost pe bancă, dar ne-am mobilizat cu toții. Avem un grup frumos și chiar i-am simțit lipsa”, a mai spus Chică-Roșă.
Adi Chică-Roșă a înscris pentru FC Brașov în acest sezon de Liga 2 în trei meciuri, golurile sale aducând victoria, cu Viitorul Pandurii (3-2, deplasare) și Steaua (1-0, deplasare) sau egalul, cu Poli Iași (2-2, acasă). A fost utilizat în 13 meciuri, de nouă ori ca titular și de cinci ori a fost înlocuit.
În sezonul trecut, Chică-Roșă a marcat de 15 ori pentru FC Buzău, în cele 23 de jocuri în care a fost utilizat, în toate intrând ca titular.
Golgheterul echipei FC Brașov în acest sezon este bulgarul Milcho Angelov, atacant care în 15 jocuri a înscris 4 goluri!
Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
Video: Prima Sport și FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oscilatiile-de-forma-marea-problema-a-stelei-a-pierdut-cu-fc-brasov-iar-daniel-oprita-a-fost-categoric-n-avem-timp-sa-ne-plangem-nu-e-mare-diferenta-intre-echipe-absentele-dec-19255135
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chica-rosa-gol-fabulos-in-ghencea-cu-care-a-decis-meciul-steaua-fc-brasov-stefan-grigorie-stiam-ca-vom-face-un-meci-bun-19255093
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-fc-brasov-se-joaca-de-la-ora-1900-cu-un-succes-militarii-devin-campioni-de-iarna-in-liga-2-19254995
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-patru-meciuri-se-disputa-de-la-ora-1100-la-baia-mare-slatina-clinceni-si-dumbravita-19254659