Chică-Roșă, gol fabulos în Ghencea, cu care a decis meciul Steaua – FC Brașov. Ștefan Grigorie: ”Știam că vom face un meci bun”

Adi MARICA, Marius ANGHEL 27 Nov. 2022, 22:18 Liga 2

FC Brașov a dat lovitura în Ghencea. Echipa lui Dan Alexa, suspendat la acest joc și aflat în tribună, a câștigat cu scorul de 1-0 meciul cu Steaua, grație unui gol fabulos reușit de Adi Chică-Roșă în minutul 67.

Cu acest succes, FC Brașov reintră serios în lupta pentru accederea în play-off, în timp ce Steaua, aflată la al doilea eșec acasă în acest sezon, amână pentru ultima rundă din acest an asigurarea titlului de campioana de iarnă în Liga 2.

Adi Chică-Roșă a fost decisiv în Ghencea

Prima repriză a fost echilibrată, însă fără ocazii importante la cele două porți. Chunchukov (8) și Atanas Trică nu au găsit spațiul porții lui Micu, iar brașovenii au replicat prin Fustar (20), însă mingea trimisă cu capul a trecut peste poartă.

Finalul a fost mai animat, iar Adi Chică-Roșă a ieșit la rampă cu o cursă de peste 40 de metri, Iancu a reușit să blocheze, mingea a ajuns la Tudor Oltean, care a șutat de la marginea careului, însă portarul Stelei a reținut fără probleme. Acesta a fost și singurul șut pe spațiul porții în prima repriză.

Partea secundă a fost mult mai spectaculoasă. Angelov a încercat o execuție pretențioasă din centrul careului, iar mingea a trecut pe lângă poartă. Replica Stelei a venit imediat prin Adi Popa, care a șutat din colțul careului, iar Micu a reținut fără probleme. Același Popa a zguduit bara transversală cu un șut de la 16 metri (49).

Tot Steaua a rămas în atac, Bodișteanu a profitat de o gafă a lui Diogo Izata, care s-a complicat la marginea careului, dar Micu a reușit să respingă de puțin pe lângă bară.

Adi Chică-Roșă a deblocat tabela cu un șut fabulos de la circa 25 de metri la care Iancu nu a avut replică (67). Tudor Saim a fost și el aproape de gol cu un șut din careu, dar Iancu a reușit să rețină.

Mihăescu, intrare criminală asupra lui Joao Amorim, sancționată doar cu ”galben”

După gol, Steaua nu și-a mai creat ocazii, însă s-a remarcat prin ”pădurarul” Mihăescu.

Mijlocașul abia introdus pe teren de Oprița a intrat la rupere asupra lui Joao Amorim, în minutul 72, și portughezul a avut noroc că nu s-a ales cu piciorul rupt. Totuși, lusitanul nu a mai putut continua jocul și rămâne de văzut dacă s-a ales cu vreo vreo accidentare.

Arbitrul Valentin Porumbel, de altfel echilibrat tot meciul, a fost din alt film la această fază și i-a acordat doar cartonașul galben lui Mihăescu, deși intrarea stelistului a fost cruntă, iar pe piciorul lui Joao Amorim a fost și sânge.

Ștefan Grigorie: ”Știam că vom face un meci bun”

Cum Dan Alexa a fost suspendat la acest meci, în timpul jocului indicații au dat antrenorii secunzi Ștefan Grigorie și Rareș Forika. Declarații la finalul partidei a oferit Grigorie, care și-a felicitat jucătorii după acest succes important, care îi menține echipa în lupta pentru play-off. Fostul mijlocaș se aștepta la un rezultat bun.

”Știam că ne așteaptă un meci greu. Ne-am făcut bine temele, am și declarat înainte că întâlnim echipa de pe primul loc, o echipă agresivă, care împinge foarte mult jocul. Știam că trebuie să fim foarte agresivi și o echipă foarte scurtă, să nu existe spații între compartimente. Știam că aduc foarte multe centrări, mai ales că joacă cu doi atacanți, în sistemul 4-4-2, aduc foarte multe centrări din zonele laterale. Eram pregătiți pentru marcaj. Aici am avut unele ezitări, dar era normal, pentru că am întâlnit echipa de pe primul loc. Am reușit să fim echipa scurtă, să reușim să câștigăm și mingea a doua, pentru că era foarte importantă. A trebuit să punem probleme, ceea ce am și făcut și cred că băieții au făcut un joc foarte bun. Cred că am făcut o propagandă bună fotbalului. Am știut să gestionăm și anumite momente când ei au pus presiune, mai ales la fazele fixe. Acolo au fost câteva nesincronizări. Pe urmă, fiind o echipă pozitivă și, mai ales, știind ce ne așteaptă, a ieșit bine și ne bucurăm pentru această victorie.

Știam ce avem de făcut, știam ce am lucrat și cred că s-a văzut și pe teren că am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Am știut ce vrem de la început până la sfârșit. E normal, atâta timp cât lipsește antrenorul principal, să se simtă, dar, cu atât mai mult ne bucură victoria de azi.

Nu e sărbătoare. E normal să fie o descătușare, pentru că veneam după meciuri bune, echipa era în creștere. Nu e ușor să formezi o echipă după ce schimbi atâția jucători, să aduci jucători noi, să aduci jucători de atâtea naționalități, să-i integrezi. Echipa era în creștere și chiar ne așteptam să facem un meci bun. Chiar dacă pierdeam sau făceam doar un egal, știam că vom face un meci bun, pentru că avem încredere în acești jucători, avem un lot bun și, ușor-ușor, s-a văzut că echipa începe să crească de la meci la meci. Pentru noi chiar nu a fost o surpriză jocul bun, pentru că eu consider că am făcut un joc bun. Normal, am spus că au fost și mici nesincronizări, pentru că adversarul îți pune probleme. Am întâlnit echipa de pe primul loc, a pierdut un singur meci acasă, cu Miercurea Ciuc, știam ce presiune o să pună. Cu atât mai mult îi felicit pe băieți”, a spus Grigorie la microfonul DigiSport.

Steaua și FC Brașov au același sponsor. Brașovenii, începând chiar de la jocul din Ghencea

Interesant este faptul că începând de la acest meci, pe pieptul jucătorilor de la FC Brașov a apărut un nou sponsor.

Surprinzător este că acest sponsor este chiar cel pe care îl are pe piept din sezonul trecut și Steaua.

Get’s Bet, o casă de pariuri, sponsorizează, mai nou, ambele formații din Liga 2 și o face chiar de când acestea au avut meci direct.

STEAUA – FC BRAȘOV 0-1

Adi Chică-Roșă 67′

Steaua: H. Iancu (cpt.) – Drăghici (D. Oroian 69′), Beța, Al. Sabău, Ad. Ilie – Ad. Popa (Em. Pacionel 84′), Enceanu (Șt. Pacionel 74′), Bărbulescu (Mihăescu 69′), Bodișteanu (Bustea 69′) – A. Trică, Chunchukov
Rezerve neutilizate: Dincă – Al. Sima, Balgiu, Raicu
Antrenor: Daniel Oprița

FC Brașov: Micu – M. Burlacu, Fustar (cpt.), Marc – Lascu (Dumbravă 71′), Spătaru (Lambrinoc 90′), Joao Amorim (Vas. Constantin 73′), Diogo Izata, Tud. Oltean – Chică-Roșă (Saim Tudor 69′), Angelov
Rezerve neutilizate: Mikulic – Tud. Cociș, Leonte, Jovanovic, Mitrov
Antrenor secund: Ștefan Grigorie (Dan Alexa este suspendat)

Stadion: Steaua (București). Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Arbitru de rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş). Observator de arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat de joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui). 

Steaua poate pierde locul 1, FC Brașov intră serios în lupta pentru play-off

Cu 32 de puncte, Steaua rămâne la trei puncte peste Unirea Slobozia și poate ceda la golaveraj prima poziție în cazul în care în ultima etapă pierde, iar ialomițenii câștigă.

FC Brașov, cu 23 de puncte, urcă pe locul 8, momentan la două puncte de FK Miercurea Ciuc, ultima clasată pe locurile de play-off, însă aceasta joacă mâine. Altfel, dacă harghitenii vor câștiga cu Șelimbăr, Brașovul va fi la trei puncte sub Unirea Dej.

În etapa a 16-a, ultima programată în 2022, Steaua joacă joi, 1 decembrie, pe teren propriu, de la ora 15:00, cu Gloria Buzău (locul 7, 25 puncte), iar FC Brașov are meci sâmbătă, de la ora 13:15, acasă, cu Dinamo (locul 10, 21 puncte).

Declarațiile lui Ștefan Grigorie după Steaua – FC Brașov 0-1:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=102&v=AYTwmafFa_Q&feature=emb_title

Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-fc-brasov-se-joaca-de-la-ora-1900-cu-un-succes-militarii-devin-campioni-de-iarna-in-liga-2-19254995

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-patru-meciuri-se-disputa-de-la-ora-1100-la-baia-mare-slatina-clinceni-si-dumbravita-19254659

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-de-liga-2-din-2022-incepe-de-ziua-nationala-a-romaniei-in-ghencea-in-vacanta-de-iarna-se-intra-dupa-jocul-de-la-brasov-in-care-evolueaza-dinamo-19254426

Adi MARICA, Marius ANGHEL 27 Nov. 2022, 22:18 Liga 2
Pe aceeași temă