Poli Timișoara a eliminat ACSM Reșița din Cupa României cu un gol spectaculos, după o gafă. Flavius Stoican, surprins de criticile fanilor. Dan Alexa spune că a riscat cu unii jucători

Anda DELIU 14 Aug. 2025, 08:40 Cupa României

Poli Timișoara, momentan încă în forma de organizare SSU și prezentă în Liga 3, a bătut-o cu scorul de 1-0 pe echipa din Liga 2 ACSM Reșița în Turul 3 al Cupei României, după un gol încasat ca în cele mai urâte coșmaruri de cărășeni.

După meci, Flavius Stoican a catalogat tot meciul drept urât, parcă supărat, dar, pe de altă parte, și plictisit de competiția KO, pe care, iată, în acest sezon o termină rapid, de la primul joc. În schimb, Dan Alexa a punctat că echipa sa a jucat mai bine.

Start mai bun al Reșiței, gafă majoră a lui Mico

Pe un stadion Electrica aproape plin, Reșița a început mai bine meciuri programat miercuri în Turul 3 al Cupei României.

În primele zeci de minute s-a văzut clar că ACSM e echipa de ligă superioară. Elevii lui Flavius Stoican au avut posesia și controlul jocului. Dar, în minutul 21, a venit fatalitatea pentru ei. Antonio Mico a șutat în adversar la o repunere din cercul de la mijlocul terenului, într-o încercare de a-l convinge pe arbitru că nu are spațiu, centralul nu a reacționat, iar David Popa a fost isteț, a luat mingea, a avansat puțin și a tras la poartă, lobându-l pe portarul ieșit în mod normal pentru o fază în care echipa sa se afla în atac. Arbitrul Bădărău a apreciat că Mico repusese mingea în joc și a validat golul.

Ritmul meciului nu a fost deloc grozav și ocaziile au fost relativ puține. Marincu putea să marcheze pentru Poli, dar a executat lamentabil la o fază la care a scăpat singur cu portarul.

Pe final, Cioiu a irosit cea mai importantă șansa a formației care în aprilie era eliminată din sferturile Cupei României de FC Hermannstdat, dar acum a părut că s-a mulțumit cu foarte puțin.

  • Poli Timișoara: Traia – Gogor (Huminic 70’), P. Paul, Vlaicu (Pureca 66’), Vasluian, Marincu (cpt.), Vîrtej, Rotariu, Clemeniuc (Amariei 57’), Dav. Popa, Tud. Cociș (Haiduc 70’).
    Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Miclăuș, Gavrilă, Mihăescu, Avrămescu.
  • ACSM Reșița: Dincă – Elton da Silva (cpt.), Mico, Apro, Gașpăr, Al. Fărăgău, Salhi (Jerdea 46’), Herciu, June (Grădinaru 56’), Aș. Negru (Modan 46’), A. Manea (Cioiu 46’)
    Rezerve neutilizate: Căpățână – Fota, Trișcă-Sălăgean, Burlacu-Luca, Dolghi.

Dan Alexa nu vrea să dea de UTA în Play-off-ul Cupei

Dan Alexa, aflat la al doilea joc ca antrenor de la revenirea la Poli Timișoara, a spus că a riscat la acest meci, dar că echipa sa a jucat mai bine și s-a impus meritat. În Play-off ar vrea un adversar care să nu fie din SuperLigă.

”A fost un joc greu și prin prisma faptului că întâlneam o echipă de nivel superior, care deja are două meciuri jucate în campionat. Am băgat aproape toți jucătorii care au venit noi, pentru că la noi cel mai important este să creez omogenitate. Sunt jucători care au venit ieri și am preferat să risc puțin, dar să joace împreună. Am câștigat, cred eu, meritat, chiar dacă am fost dominați de CSM în multe momente ale jocului, dar ocaziile mari le-am avut noi. Îmi felicit echipa pentru că au suferit foarte mult astăzi și din punct de vedere fizic, și organizatoric. Dar au jucat cu foarte multă inimă, cu curaj, au pus probleme CSM-ului. Sunt mulțumit, vreau să fie un punct de plecare pentru noi. Trebuie să profităm de rezultatul acesta, pentru că pentru noi cel mai important e să promovăm și să fim o echipă care să domine jocurile. Mi-aș dori, sincer, un adversar nu de Liga 1, pentru că Poli trebuie să joace și în grupe. E o echipă de tradiție și trebuie să arătăm că mergem pe toate fronturile”, a declarat antrenorul Politehnicii.

  • În turul precedent, Poli Timișoara trecuse cu scorul de 2-0, în deplasare, de CS Sânandrei, câștigătoarea fazei județene Timiș a Cupei României și câștigătoare a uneia dintre finalele din faza regională. Jocurile din Play-off vor avea loc în jurul datei de 27 august.

Flavius Stoican, deranjat de criticile fanilor, a trimis săgeți și spre arbitru

După joc, fanii reșițeni au strigat ”rușine” minute în șir spre echipa lor, care în noua ediție de Liga 2 se numără printre cele patru care au punctaj maxim după primele două etape.

Flavius Stoican nu le-a dat dreptate, dar a recunoscut că echipa sa a jucat slab. A avut și săgeți și spre arbitrul Raul Bădărău.

”Cred că ambele echipe au făcut un joc slab astăzi. A fost un joc plictisitor, cu multe întreruperi. Felicit gazdele pentru că au fost mai oportuniste. Au dat un gol frumos, dintr-o greșeală de-a noastră. Dar un joc plictisitor, pe care nu vreau să-l mai văd. Nu mai vreau astfel de jocuri, pentru că vreau să văd altceva: vreau să văd fotbal, și în arbitraj vreau să fie mai incisivi, să nu se mai tragă de timp, să vină lumea la stadion. Noi am făcut un meci modest. Noi, ușor-ușor, am ajuns cu echipa asta să fim în sferturile Cupei României. Au fost aproape și acum mă surprinde reacția aceasta. Nu prea îmi convine, când eu știu ce facem. Obiectivul era să mergem mai departe, să avem meciuri, să dau șansă tuturor jucătorilor. Acesta era obiectivul. Așa că pun eu presiune… Erau toți grămadă în fața careului de 16 metri, greu îi desfaci, mai ales că jucau cu trei fundași, la un moment dat erau șapte pe linia de fund. Nu e ușor, dar important e să câștigăm din altfel de meciuri.

(n.r. – despre greșeala lui Mico) A vrut să bată repede, a stat jucătorul în fața mingii, a zis că-i dă galben, nu i-a dat, i-a luat mingea, a dat peste portar, 1-0. Și, după aia, dă-i, desfă-i. N-am avut nici luciditate în fața porții, și căldură, pase încete, lente”, a declarat Stoican.

  • Așadar, ACSM Reșița a părăsit Cupa României încă de la primul joc, din Turul 3, și îi mai rămân acum doar partidele din campionatul Ligii 2, unde încearcă o nouă calificare în Play-off. În etapa a 3-a va juca pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, contra AFC Câmpulung Muscel, echipă care a reușit să urce în Play-off-ul Cupei României după ce a trecut cu 2-0 de concitadina ACS Muscelul Aro Câmpulung.

Foto: Jozsi Leczki și Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Anda DELIU 14 Aug. 2025, 08:40 Cupa României
Pe aceeași temă