ASU Poli vrea să învingă și ea Foresta. „Starea de spirit e mai bună, încrederea în forțele proprii e mai mare”. Timișorenii sunt nemulțumiți de ora de disputare a jocului

Marius ANGHEL 18 Aug. 2016, 16:56 Liga 2
ASU Poli vrea să învingă și ea Foresta.

Cu doar un punct obținut în primele două etape ale Ligii 2, ASU Poli speră să spargă gheața duminică, pe „Dan Păltinișanu”, cu Foresta Suceava, și să câștige primul joc în noul sezon. Timișorenii nu vor avea o misiune facilă, mai ales că la gruparea moldoveană în această săptămână s-a schimbat antrenorul, iar jucătorii vor încerca să-l impresioneze pe acesta pentru a-și câștiga un loc în primul „11”. Totodată, Foresta e la fel de disperată după puncte, după ce până acum a înregistrat doar înfrângeri.

Antrenorul lui ASU Poli, Sorin Brîndescu, a declarat că elevii săi trebuie să se adapteze noilor condiții, în principal cele în privința orei de disputare a jocului, și să obțină victoria într-o partidă ce nu se anunță deloc ușoară. „Un meci delicat și greu. E clar că la nivelul Ligii a 2-a nu e ușor niciun meci. Cei de la Foresta au schimbat antrenorul, au numit un tehnician experimentat, care a antrenat mult în primele două divizii și sigur va schimba fața echipei. Din punctul meu de vedere, Foresta oricum nu e o echipă rea, chiar nu știu de ce au ajuns la această decizie, dar e problema lor. Am văzut meciul lor cu UTA, în care deși au pierdut, rezultatul păutea fi altul dacă își concretizau ocaziile… să nu uităm, Matei a avut o bară, iar în repriza a doua, chiar și în zece oameni, puteau egala. Au o echipă bună, cu jucători valoroși, au făcut achiziții bune pe toate posturile în această vară, deci va fi un meci greu”, a spus, citat de druckeria.ro, Brîndescu, care a remarcat că jucătorii săi sunt mai înrezători în forțele proprii după punctul obținut runda trecută la Râmnicu Vâlcea: „Nu a fost o stare de spirit foarte rea nici după prima etapă… Am analizat greșelile pe care le-am făcut, am încercat să le corectăm. Acum, starea de spirit e într-adevăr mai bună, încrederea în forțele proprii e mai mare, dar acest lucru nu ne asigură victoria în meciul de duminică. Ne-o dorim însă foarte mult și sperăm să jucăm cât mai bine pentru a obține cele trei puncte”.

În privința absențelor din lot, antrenorul Brîndescu nu se poate folosi nici în acest joc pe golgheterul din sezonul trecut Alexandru Bădăuță. „Birău și Vucea au revenit la antrenamente, dar rămâne de văzut dacă ne vom putea baza pe el la acest joc. În ceea ce îl privește pe Bădăuță, inițial ni s-a spus că va sta două săptămâni, dar rămâne de văzut cum își va putea duce la capăt perioada de convalescență și recuperarea, pentru că dacă el făcea de la început o recuperare completă, probabil că astăzi ar fi fost apt”, a mai declarat Brîndescu.

„Ar trebui ca jocurile să se desfășoare atunci când doresc spectatorii”

Antrenorul lui ASU Poli a făcut o trimitere și către federație și televiziunea care va transmite jocul, precizând că acestea ar trebui să se gândească mai mult la spectatori, deoarece programările orare pe care le impun sunt nefavorabile publicului care dorește să vină pe stadion. „Dacă federația și televiziunile așa au decis, noi trebuie să ne adaptăm. De aceea, în această săptămână am și programat antrenamentele la ora jocului. Noi am fost învățați și pe temperaturi foarte ridicate în această vară. Acesta e sportul, trebuie să te adaptezi oricărei situații și să fii prezent atunci când e nevoie. Din păcate, ar trebui ca jocurile să se desfășoare atunci când doresc spectatorii, atunci când sunt ei disponibili să vină la stadion. Noi asta ne-am propus, să atragem oamenii la stadion. Iar partenerii noștri de întrecere și federația ar trebui să se gândească la rândul lor la acest aspect”, a mai spus Brîndescu.

Meciul ASU Politehnica Timișoara – Foresta Suceava, din etapa a 3-a a Ligii 2, va avea loc duminică, de la ora 12:30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Video: SS Politehnica

Marius ANGHEL 18 Aug. 2016, 16:56 Liga 2
Pe aceeași temă