ASU Politehnica a început bine a doua parte a campionatului, cu un succes cu 2-0 obținut pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău. Golurile au fost marcate de Ioan Mera și Dorin Codrea în repriza a doua, după o primă repriză modestă pentru ambele echipe și una secundă cu o dominare a alb-violeților. Terenul de pe ”Dan Păltinișanu” a lăsat mult de dorit, la fel ca și arbitrajul.
Prima repriză nu a fost deloc grozavă, mai ales că meciul s-a jucat pe un teren destul de prost, care probabil a încurcat ambele formații. Timișorenii au avut primele ocazii, irosite. Mai întâi, Munteanu a luftat inexplicabil pentru experința sa, iar apoi, Ivanovici a trimis peste poartă cu capul din câțiva metri. În minutul 26, Pațurcă a bătut bine o lovitură liberă, dar Hindrich s-a descurcat și a scos de sub transversală.
La fel ca terenul, nici arbitrajul nu a fost unul deloc grozav. În minutul 32, portarul Relu Stoian I-a dat cu pumnul în cap lui Mera, în careu, dar centralul Mircea Ardelean nu a acordat penalty. În contextul dat, Dan Alexa a fost destul de agitat și s-a ales cu un cartonaș galben, după ce a protestat la decizia arbitrului de a nu da lovitură de la 11 metri.
Alte ocazii importante nu au fost, dar jocul s-a mai dinamitat ulterior în repriza a doua, după ce Dan Alexa I-a trimis în teren pe Casado și Codrea.
Deciziile slabe de arbitraj au continuat și în a doua parte a partidei. Din minutul 52, Gloria putea rămâne fără Pîrvulescu, care a intrat dur la Ivanovici. Se putea da eliminare, dar arbitrul a dat doar cartonaș galben.
De altfel, arbitrul Ardelean a dat și foarte multe cartonașe galbene, semnul clar al unui central care simte că nu stăpânește jocul.
În acest context, în minutul 61, Poli a reușit să spargă gheața. Munteanu a centrat bine dintr-o lovitură liberă, iar Ioan Mera a marcat cu capul pentru deschiderea de scor. Peste doar șapte minute, Dorin Codrea a marcat a doua oară, din centrarea aceluiași Munteanu, de această dată din corner. Stoian a încercat să respingă, mingea a trecut de linia porții, dar la reluare, Codrea a trimis-o și mai clar în poartă.
Ulterior, ritmul ocaziilor s-a mai stins. Ghinga a avut o ratare incredibilă în minutul 75, când în loc să reia din 4 metri pe poartă, a respins. Și Poli a mai avut ocazii, prin Ivanovici, care nu l-a putut învinge pe Stoian. Firește, timișorenii au avut tot interesul să încetinească jocul pe final și au făcut-o și prin trei schimbări efectuate într-un interval de patru minute.
Ioan Mera 61′, Dorin Codrea 68′
ASU Poli: Hindrich – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Sg. Popovici – Coadă (Codrea 46′) – Cioinac – Al. Munteanu (R. Rus 90+3′), Ivanovici (D. Radu 90′), A. Manea (Casado 46′) – Plazonja ( Axente 89′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – C. Jurj, Bocșan, Ignea
Antrenor: Dan Alexa
SCM Gloria Buzău: Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Ghinga (cpt.), C. Toma – Balgiu, Pațurcă (Tucaliuc 69′) – Cr. Ciobanu, Andronic (Iul. Roșu 80′), Nedelea (Chică-Roșă 69′) – Iurcu (C-tin. Stoica 80′)
Rezerve neutilizate: Horeboiu – Perju, Poștoarcă, Ghe. Anton, Cip. Petre
Antrenor: Ilie Stan
Stadion: ”Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș); Fără spectatori; Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); Rezervă: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Viorel Lolea (Reşiţa).
ASU Poli a urcat pe locul 2, momentan, cu 27 de puncte și va juca la Unirea Slobozia în runda viitoare, sâmbătă, de la ora 11:00. Cu 21 de puncte, SCM Gloria Buzău e tot pe locul 7, dar va pica în clasament în urma rezultatelor din această etapă. Weekendul viitorul, echipa lui Ilie Stan joacă pe teren propriu cu Rapid, joi, de la ora 17:00.
Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/se-reia-campionatul-ligii-2-asu-poli-scm-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-1500-echipele-de-start-19169999