Andrei Zăgrean (33 de ani), fost atacant la echipe precum Poli Timișoara, Internațional Curtea de Argeș sau Unirea Alba Iulia, a renunțat la fotbal în 2012 și s-a mutat cu soția în Statele Unite ale Americii. Fotbalistul născut la Alba Iulia a început, practic, o nouă viață în 2015, când a aplicat la Loteria Vizelor. A plecat în Raleigh, capitala statului Carolina de Nord.
Zăgrean s-a distanțat de fotbal și lucrează în SUA la o companie aeriană și la o firmă care activează în mediul online. Acum însă, din cauza pandemiei de COVID-19, care a acaparat țara, fostul atacant are de suferit din punct de vedere financiar, mai ales că problemele sunt destul de mari și continuă să se acutizeze.
Andrei Zăgrean a oferit un interviu pentru Ziarul Unirea, în care a vorbit despre situația din SUA și cum reușește să treacă peste probleme în această perioadă.
”Încercăm să ne protejăm cât de mult putem, luăm vitamina C, mâncăm multe legume, ne spălăm foarte des pe mâini. Este o nebuloasă, parcă s-a rupt filmul și s-a oprit timpul. Lumea este foarte speriată, se simte îngrijoarea și teama. Trăim o încercare dificilă, o răscruce, dintr-odată cotidianul a căpătat alte conotații. Toată lumea reduce cheltuielile, ține de bani, pentru că totul este incert, te gândești la ce se întâmplă în viitor. Suferă companii mari și populația este apăsată de grija zilei de mâine.
Nu știi până când să îți faci planuri, cât mai durează nebunia și cum supraviețuim. Nu este izolare impusă, dar se văd efectele. Parcările sunt pline de autoturisme, lumea nu mai circulă atât de mult, se restrâng activitățile. La magazinele cu materiale de construcții este mai aglomerat decât la cele cu profil alimentar, însă se păstrează distanța de 5 metri între persoane, iar cititoarele de carduri din magazine sunt dezinfectate după fiecare client.
Mai nou se sugerează că purtatul măștii la ieșirea din casă ar fi o măsură mai bună pentru protecție”, a declarat Andrei Zăgrean, care are un sfat pentru români: ”Să fim responsabili, să ne protejăm, să încercăm, împreună, să depășim aceste momente dificile!”
Andrei Zăgrean a evoluat în cariera lui pentru CS Zlatna, Unirea Alba Iulia, Internațional Curtea de Argeș, Silvania Șimleu Silvaniei, Poli Timișoara și Voința Sibiu. S-a retras în vara anului 2012, după experiența de la Timișoara. Cea mai mare realizare este clasarea pe locul 2 în Liga 1 cu timișorenii, în 2011.
Situația coronavirusului în SUA este destul de dificilă. Numărul morților continuă să crească de la o zi la alta, iar vineri dimineață a trecut de pragul de 16.000.
Statele Unite ale Americii stau cel mai rău în această privință, la nivel mondial, înregistrând, la mijlocul săptămânii trecute, peste 1.000 de decese pe zi. Cel mai însemnat focar a fost identificat în New York, unde sunt cele mai multe victime. Au murit peste 7.000 de oameni.