Amical FC Ploiești – Gloria II Buzău

29 Apr. 2009, 17:46 Liga 2
Amical FC Ploiești - Gloria II Buzău

În această seară, cel mai probabil de la orele 18.00, pe stadionul "Prahova", divizionara secundă FC Ploiești va susține primul joc amical dintre cele două programate în această săptămâna.
Profitând de pauză forțată, neavând joc oficial de disputat la finele acestei săptămâni, colectivul tehnic al echipei ploieștene, condus de Ion Moldovan, ar fi trebuit să dispute un joc de pregătire cu Petrolul Berca, echipa din seria a II-a a Diviziei C.

În cele din urmă, ploieștenii vor juca împotriva Gloriei II Buzău, care evoluează în Liga a IV-a Buzău.

Scopul acestui amical este acela de a vedea la lucru jucătorii mai puțin folosiți în acest campionat, precum Iatan, francezii Bah și Reinette, Neagu, Păduraru și ceilalți.

 

Apoi, sâmbăta, la Filipești, de la orele 11.00, va avea loc un alt joc de verificare – o repetiție înaintea jocului oficial, de miercurea viitoare, de la Buftea, cu echipa locală. După jocul de la Giurgiu, jucătorii ploieșteni au revenit la antrenamente de luni, Moldovan și Șumudică avandu-i sub comandă și pe accidentații ultimei runde, Vasile Sandu și Alexandru Stan, care se antrenează normal acum.
 

 

Articol scris de Marian DIMA
 

29 Apr. 2009, 17:46 Liga 2
Pe aceeași temă