Albert Voinea, la prezentarea la UTA: ”Îmi doresc să fiu sănătos și să reușesc să mă integrez cât mai repede în echipă.” Ce a spus Laszlo Balint despre atacantul luat din Liga 2

Călin MNERIE 08 Jan. 2021, 10:43 Liga 2

Liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu Turris Oltul Turnu Măgurele, Albert Voinea (28 de ani) a devenit atacantul prim-divizionarei UTA. Golgheterul ediției trecute de campionat Ligii 2, cu 15 reușite, a semnat contractul cu arădenii joi seară, în prezența agentului său, Bogdan Apostu, și a antrenorului Laszlo Balint.

Fotbalistul gorjean tocmai s-a despărțit de Turris Oltul, echipă cu care a ratat dramatic promovarea în Liga 1 în vara anului trecut. ”În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca transferul meu la UTA, în primul rând lui Bogdan și domnului antrenor. Personal, îmi doresc să fiu sănătos și să reușesc să mă integrez cât mai repede în echipă, băieții să mă accepte și împreună să reușim să facem lucruri frumoase”, au fost primele cuvinte ale lui Voinea din postura de fotbalist al „Bătrânei Doamne”.

Inițial, UTA a încercat să-l convingă pe George Țucudean să revină în fotbal, însă fostul atacant al CFR-ului a refuzat oferta.

Laszlo Balint: ”Albert a demonstrat că este un atacant foarte eficient.” Are 4 goluri date în 11 meciuri în acest sezon de Liga 2

Odată cu sosirea lui Voinea, Laszlo Balint anunță închiderea campaniei de achiziții la UTA în compartimentul ofensiv.

”Albert, îți promit eu că băieții o să te accepte, nu cred că o să fie problemă din punctul ăsta de vedere. Prin venirea lui Albert cred că am închis transferurile în compartimentul ofensiv din această campanie de iarnă. Aveam nevoie de concurență acolo în față, aveam nevoie de soluții și mă bucur că s-a realizat acest transfer pentru că mă bazez foarte mult pe foamea lui Albert, pe faptul că-și dorește să transforme frustrarea din momentul ratării promovării cu Turris în evoluții cât mai bune în tricoul echipei noastre. Îmi doresc foarte mult să își demonstreze calitățile pe care toată lumea le-a văzut la nivelul ligii secunde și la noi să fie același atacant eficient. Cel puțin din punct de vedere al raportului minute jucate – goluri marcate, Albert a demonstrat că este un atacant foarte eficient. Pe de altă parte, iar un lucru foarte important de menționat este că și Albert poate fi folosit pe mai multe poziții. Deci iată că această polivalență a mai multor jucători din compartimentul ofensiv ne va permite să găsim soluții multiple. Trebuie să ne gândim că în istoria recentă, Albert ne-a făcut zile fripte atât în tricoul Ripensiei, cât și în tricoul celor de la Turris și tocmai de aceea sper să confirme și la nivelul ligii întâi”, a spus Laszlo Balint.

În prezenta stagiune a Ligii 2, Albert Voinea a înscris 4 goluri în 11 apariții la Turris Oltul, echipă clasată pe locul 13 după 15 etape. A prins doar 667 de minute pe teren, fiindcă în cele 11 meciuri doar de șase ori a intrat titular, în acestea de patru ori fiind înlocuit. Va fi a doua aventură a lui Voinea pentru o echipă din județul Arad, după cea de la Șoimii Pâncota, în Liga 2, în sezonul 2015-2016.

  • UTA s-a despărțit de Vlad Morar și Alexandru Ioniță I în această iarnă și, pe lângă Voinea, l-a mai achiziționat în compartimentul ofensiv și pe Liviu Antal, fost campion al României cu Oțelul Galați și campion en-titre cu Zalgiris Vilnius, în Lituania.
  • Tot din Liga 2, UTA l-a achiziționat și pe Haralambie Mociu (19 ani), portarul echipei Ripensia Timișoara.

Balint explică și de ce a ales un jucător cu doar 11 minute jucate în Liga 1 în cariera sa

Antrenorul „Bătrânei Doamne” e conștient că nu toți fanii echipei sunt mulțumiți de transferul unui fotbalist care a bifat doar 11 minute în Liga 1 și acelea în urmă cu un deceniu, pe când juca la Pandurii. În rest, Voinea a evoluat doar la nivelul ligii secunde, dar și la Liga a 3-a, ultima oară în sezonul 2018-2019, la ACS Dumbrăvița.

”Poate, sunt unii care își doresc cât mai multe transferuri cu nume, dar trebuie să înțeleagă cu toții că în acest moment este extrem, extrem de greu să găsim jucători care să aibă un CV bogat. Din punctul meu de vedere, am reușit trei transferuri foarte importante. Apoi, Albert va demonstra prin ambiție și eficiență că poate fi jucătorul de care avem nevoie în stagiunea de primăvară. Așadar, avem variante, avem jucători, inclusiv Albert, care au înțeles foarte bine la ce echipă vin, au înțeles pretențiile, au înțeles așteptările și toată lumea este dispusă să se înhame la treabă și să pună osul la bătaie. Nu vreau să par insistent cu această idee, dar e foarte, foarte importantă atitudinea tuturor jucătorilor care sunt în vestiarul UTA-ei”, a mai punctat Balint.

În cariera sa, Albert Voinea a jucat pentru Pandurii Târgu Jiu, Gloria Bistrița, Damila Măciuca, CS U Craiova, Metalul Reșița, Șoimii Pâncota, CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Târlungeni, ACS Șirineasa (actuala Viitorul Pandurii), CNS Cetate Deva, ACS Dumbrăvița, Ripensia Timișoara și Turris Oltul Turnu Măgurele.

Albert Voinea are șanse să debuteze chiar astăzi, în amicalul arădenilor de la Szeged, ce începe la ora 13:00.

Rezentarea lui Albert Voinea la UTA:

https://www.youtube.com/watch?v=rh2HKnJ1sew&feature=emb_title

Foto și video: UTA Arad

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-albert-voinea-vorbeste-despre-despartirea-de-turris-oltul-imi-pare-rau-relatia-mea-cu-turris-a-fost-buna-spre-foarte-buna-motivul-avalansei-de-rezilieri-si-ce-spera-ata-19163789

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-nu-l-a-convins-pe-george-tucudean-sa-revina-pe-gazon-si-a-apelat-la-albert-voinea-despartit-de-turris-oltul-pentru-a-si-completa-atacul-19164076

Călin MNERIE 08 Jan. 2021, 10:43 Liga 2
Pe aceeași temă