UTA a confirmat transferul definitiv lui Haralambie Mociu de la Ripensia Timișoara. Portarul de 19 ani a debutat pentru gruparea de pe Bega în Liga a 2-a în toamna anului 2019, pe când în acest sezon nu a evoluat decât în Cupa României pentru echipa antrenată de Cosmin Petruescu.
După despărțirea de Horațiu Moldovan, luat în vară tot de la Ripensia, Laszlo Balint și colaboratorii săi nu au dorit să riște cu un al treilea portar foarte tânăr, varianta venind de la grupa Under 17 a clubului și se numea Cristian Blaga.
”După cum se știe, după plecarea lui Horațiu Moldovan am rămas descoperiți din punct de vedere numeric la nivelul postului de portar. Am avut câteva variante pe care le-am analizat și ne-am oprit asupra lui Haralambie Mociu. Îl prezentăm astăzi, este un portar de perspectivă, un portar talentat, un portar în care avem încredere că va crește în perioada imediat următoare. El vine cu experiența unor meciuri la Liga a 2-a, chiar dacă nu sunt foarte multe, dar e important că a luat deja contact cu fotbalul la nivel de seniori, fie el și la nivelul ligii secunde și acesta este un plus. Asta nu înseamnă că vom neglija portarii din propria noastră Academie, însă după o discuție cu conducerea clubului am decis să mai avem puțină cu portarul de 16 ani (n.r. – Cristian Blaga). Era un pic riscant să mergem pe mâna unui portar mult prea crud la nivelul primei ligi. Știe toată lumea problemele cu care ne-am confruntat în debutul sezonului, când Horațiu Moldovan a început sezonul ca titular și a făcut-o foarte bine. Am discutat cu Haralambie și el e conștient de faptul că trebuie să fie pregătit oricând pentru o eventuală apariție în poarta echipei UTA. I-am explicat foarte bine și lui ce pretenții avem de la jucătorii care semnează în această campanie de transferuri. S-a antrenat deja cu echipa, impactul, din punctul meu de vedere, este unul pozitiv. A luat cunoștință cu atmosfera, s-a cunoscut cu băieții, deci lucrurile sunt ok. Sper din tot sufletul să fie la nivelul așteptărilor noastre, să crească, pentru că vine lângă doi portari valoroși, cu experiență. E foarte important să crească lângă ei și să devină un portar pe care UTA să se bazeze, nu neapărat pe termen scurt, cât pe termen mediu sau lung”, a spus antrenorul principal al arădenilor despre noua achiziție a „roș-albilor”.
Născut la data de 2 august 2001, fotbalistul e un produs al Academiei Hagi și a sosit la Ripensia în vara lui 2019 de la CS Medgidia. A fost împrumutat și la Foresta Suceava (Liga 3), în prima parte a anului trecut, însă nu a jucat deloc din moment ce fotbalul a fost înghețat în contextul pandemiei de coronavirus.
În stagiunea de toamnă, Mociu a fost rezerva lui Ștefan Dobre la Ripensia, un alt portar tânăr, de doar 19 ani. „În primul rând, mă bucur pentru pasul făcut de la Liga 2-a la Liga 1. Sunt fericit pentru că am ajuns la o echipă precum UTA, cu niște suporteri minunați, o echipă de tradiție, o echipă de top. Sunt tânăr, rămâne să mă antrenez, să fiu atent la colegii de lângă mine, căci au multă experiență și mă pot ajuta pentru viitor. Restul depinde de mine, ce va fi de acum încolo e un bonus pentru mine”, consideră Mociu.
Fără îndoială, noua achiziție a arădenilor va fi a treia variantă de portar la UTA, după Florin Iacob (27 de ani) și Dragos Balauru (31 de ani).
Cât o privește pe Ripensia, aceasta rămâne fără doi portari pe care i-a avut în lot în prima parte a sezonului. Pe lângă Mociu, timișorenii s-au despărțit la finalul anului trecut de George Păduraru (25 de ani). În lot mai sunt Ștefan Dobre (19 ani) și Valentin Velcea (16 ani).
https://www.youtube.com/watch?v=7SjADdqs7gg&feature=emb_title
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-isi-ia-portar-under-tot-de-la-ripensia-haralambie-mociu-a-inceput-antrenamentele-cu-prim-divizionara-aradeana-19163624