Aerostar Bacău și-a încheiat meciurile oficiale din 2020 odată cu fluierul final al partidei desfășurate în weekendul trecut la Buzău, acolo unde a obținut o remiză cu SCM Gloria, scor 1-1. Nou-promovata a avut un trend ascendent în ultimele cinci jocuri, față de începutul dezastruos de campionat, însă, în ciuda celor șase puncte acumulate a rămas pe penultima poziție în clasament și va avea parte de o iarnă nu tocmai liniștită.
Antrenorul Daniel Munteanu le-a dat vacanță lui Cătălin Vraciu și compania, iar adunarea o va suna la data de 11 ianuarie, sezonul regular urmând a se relua în jurul datei de 20 februarie.
Munteanu este mulțumit de parcursul echipei sale din ultima perioadă, unul în care a avut jocuri dificile, cu U Craiova 1948 SA (0-0 în deplasare), Petrolul (4-1 în deplasare), Rapid (2-3 acasă), ASU Poli (2-2 acasă) și SCM Gloria Buzău (1-1 în deplasare).
Antrenorul e încrezător că poate salva echipa de la reprogradare.
”E adevărat, în ciuda unui program dificil de meciuri am obținut rezultate dătătoare de speranțe, însă consider că puteam și meritam mai mult. Și mă refer în special la jocul de acasă cu Rapid, la care trebuia să beneficiem de un penalty clar și la acesta de la Buzău unde, la 1-0 pentru noi, am avut mai multe situații favorabile pentru a închide meciul.
Urmează vacanța, dar și o perioadă de analiză, pentru a ști cu exactitate ce avem de făcut astfel încât să ne atingem obiectivul, salvarea de la retrogradare. Eu sunt încrezător”, a spus Munteanu pentru Deșteptarea.
Aerostar are programată reunirea în data de 11 ianuarie 2021.
După 15 etape, Aerostar Bacău se află pe penultimul loc în clasamentul Ligii 2, cu 9 puncte acumulate în 14 meciuri, cu două mai mult decât Pandurii (7 puncte) și la șase în spatele celor de la Concordia chiajna, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara și Unirea Slobozia, toate cu 15 puncte.
Singura formație moldoveană prezentă în Liga 2 a înregistrat în acest sezon două victorii, trei remize, nouă înfrângeri, iar golaverajul este unul negativ: 17-25.
Din sezonul regular, Aerostar mai are de disputat șase meciuri, cu: Unirea Slobozia (acasă, 20 februarie), Metaloglobus București (deplasare, 27 februarie), Pandurii Târgu Jiu (acasă, 6 martie), Turris Oltul Turnu Măgurele (deplasare, 13 martie), Concordia Chiajna (acasă, 20 martie) și CS Mioveni (deplasare, 27 martie).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-ultima-programata-in-2020-liderul-fc-u-craiova-joaca-pe-terenul-lanternei-rosii-pandurii-alte-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-19161189