Victoria Traian a spulberat-o pe Dacia Unirea II chiar pe Municipal. Sportul Chiscani merge ceas

Cristian Voicu, Marius ANGHEL 29 Sep. 2015, 16:33 Liga 4
Victoria Traian a spulberat-o pe Dacia Unirea II chiar pe Municipal.** Sportul Chiscani merge ceas

Victoria Traian a realizat surpriza etapei a 6-a a Ligii a IV-a, elevii lui Viorel Constandache s-au impus într-un mod categoric, cu 5-1, pe Municipal în disputa cu satelitul Daciei Unirea și au revenit pe podium. După ce a pierdut fără drept de apel pe teren propriu partida cu Viitorul Ianca, duminică, formația din Traian s-a mobilizat în mod exemplar și s-a impus cu 5-1 în fața elevilor lui Vasile Darie, jucătorul partidei de pe Municipal fiind Adrian Postolea, autor al unui hat-trick.

Sportul Chiscani, pentru care Vali Durbacă a marcat de patru ori, iar Liviu Boariu de trei ori, a realizat din nou scorul etapei, 7-2, în deplasarea de la Vișani, iar în urma acestui succes formația pregătită de Georgel Pascu s-a distanțat la cinci puncte de ocupanta locului al doilea, CS Făurei, formație care, deși a condus cu 2-0 până în minutul 70, pe stadionul „Ștefan Vrăbioru”, în final a obținut un singur punct în partida cu Viitorul Ianca. O altă mare surpriză s-ar fi putut înregistra la Movila Miresii. Viitorul Șuțești a condus cu 1-0 la pauză și cu 3-2 în minutul 87, însă gazdele au reușit să obțină in extremis, o remiză, grație reușitei lui Marian Panțuru, în prelungirile reprizei a doua. Și Victoria Cazasu a condus-o cu 3-2, la pauză, pe nou promovata Voința Plopu, dar în final partida s-a încheiat la egalitate, 4-4, golul egalizator fiind înscris de gazde, prin Roșu, în ultimul minut al meciului. Singura echipă care și-a valorificat avantajul terenului propriu a fost Viitorul Însurăței, grupare care s-a impus cu 2-1, în partida cu Pandurii Tudor Vladimirescu.
După șase etape, pe primul loc se află Sportul Chiscani, cu 18 puncte, poziția a doua este deținută de CS Făurei, cu 13 puncte, iar a treia de Victoria Traian, cu 12 puncte.

Rezultatele și marcatorii etapei a 6-a:

Dacia Unirea II Brăila – Victoria Traian 1-5 (0-2)
Techiu (min. 70) / Postolea (min. 12, 82, 87), Olmazu (min. 40), Stoian (min. 54)
Viitorul Însurăței – Pandurii Tudor Vladimirescu 2-1 (1-0)
Mariniuc (min. 24, 83) / Șerbănescu (min. 56)
Voința Plopu – Victoria Cazasu 4-4 (2-3)
Tărcatu (min. 38), Călin (min. 40), Ursache (min. 87), Roșu (min. 90) / Vlad (min. 14), Oaie (min. 29, 34), Cotigă (min. 57)
Voința Vișani – Sportul Chiscani 2-7 (0-4)
Dobrică (min. 70), S. Buteseacă (min. 72) / V. Durbacă (min. 3, 44, 56, 63), L. Boariu (min. 42, 43, 75)
Viitorul Ianca – CS Făurei 2-2 (0-1)
Șerban (min. 71), Bosoi (min. 75) / Ciurea (min. 13), Mâță (min. 59)
Gloria Movila Miresii – Voința Șuțești 3-3 (0-1)
Gologan (min. 58), Spiță (min. 63), Panțuru (min. 92) / Șerban (min. 40, 83), Nicolae (min. 87)
 

Articol scris de Costel FILIP

Cristian Voicu, Marius ANGHEL 29 Sep. 2015, 16:33 Liga 4
Pe aceeași temă