Orașul Turceni a revenit în Liga 3, după 8 ani, prin noua echipă locală CSO. Gorjenii i-au învins pe cărășenii de la Slatina-Timiș, într-un joc cu patru eliminați

Mircea OGLINDOIU 26 Jun. 2023, 14:28 Liga 4

După 7 ani, orașul Turceni va avea din nou echipă în Liga 3. Dacă în vara lui 2015, Știința Turceni se desființa, deși nu retrogradase pe teren, în 2023 CSO Turceni a eliminate ACS Slatina-Timiș, din Caraș-Severin, în barajul pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic.

După 1-0 în Gorj, meciul retur, disputat în comuna Slatina-Timiș, s-a încheiat egal, scor 1-1. Astfel, campioana Gorjului în 2023 a urcat în Liga 3.

CSO Turceni a trăit dramatic returul barajului de promovare în Liga 3, terminând meciul în opt jucători

CSO Turceni a deschis scorul după doar 7 minute, prin Șonea, după care s-a jucat destul de dur. Cele două combatante au rămas în 10 după prima repriză, când Marițescu și Olteanu au fost eliminați. Meciul s-a complicat pentru gorjeni în partea secundă, când Sorea a văzut al doilea cartonaș galben în debutul actului și a fost și el eliminat.

Cărășenii au prins curaj, au egalat prin Adrian Neagu, iar finalul a fost unul incendiar. În prelungirile partidei, Mainerici putea să-i scutească pe olteni de emoții, dar a ratat o lovitură de la 11 metri.

La scurt timp după această fază, Trică a fost eliminat, ușor, pentru al doilea galben, iar vizitatorii au rămas în opt oameni. Portarul Popescu avea să fie eroul ultimelor secvențe de joc, goalkeeperul gorjean scoțând de sub transversală mingea aceluiași Adrian Neagu, antrenorul-jucător al gazdelor.

”Ne așteptam la un meci destul de greu, știam că este o echipă destul de agresivă, dar acum cred că s-a jucat peste limita regulamentului. Mai sunt echipe care joacă agresiv, dar asta nu înseamnă să intri de la genunchi în sus. Au fost peste limita sportivității. Meciul din retur s-a câștigat cu sufletul, o mobilizare exemplară, dăruire. Am avut trei cartonașe roșii, și dăruirea de care au dat dovadă băieții și-a pus amprenta asupra rezultatului final. Am trecut de la extaz la agonie. Am avut penalti, eram convins că Mainerici poate fructifica, însă nu a fost așa. Apoi a fost intervenția lui Popescu din ultimele secunde, nu doresc să fi fost cineva în locul meu atunci. Pulsul a crescut, dar sunt bucuros că am putut scoate un rezultat de egalitate și am promovat în Liga 3”, a declarat antrenorul Turceniului, Viorel Cojocaru, pentru Gorjeanul.

Adrian Neagu, antrenor-jucător la ACS Slatina-Timiș: ”Puteam mai mult, dar n-am avut șansă”

Cel care putea fi salvatorul cărășenilor, să ducă meciul cel puțin în prelungiri, Adrian Neagu, a apreciat că echipa sa nu a avut șansă în meciul de sâmbătă.

”Un meci de luptă, un meci în care am sperat și am trăit frumos până în ultima secundă, dar, din păcate, astăzi atât am putut. Cred că puteam mai mult, dar n-am avut șansă. În final, acea lovitură liberă a contat foarte mult și pentru această calificare. Acesta a fost atuul meu, execuţia din lovitură liberă. Norocul n-a ținut însă cu noi. Barajul a fost o experiență plăcută, deși n-am reușit promovarea – dar cred că ne întărește pe viitor. Putem să învățăm din greşelile făcute în acest meci de baraj”, a spus antrenorul-jucător al echipei ACS Slatina Timiș, pentru Gazeta de Caraș-Severin.

CSO Turceni a început deja să pregătească sezonul de Liga 3: ”Trebuie să ne orientăm spre Craiova, Târgu Jiu”

La Turceni a început deja strategia pentru Liga 3. Gilortul Târgu Cărbunești și Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 sunt celelalte formații care activează în acest eșalon.

”Deja am discutat cu conducerea, o să ne întâlnim în zilele următoare ca să le punem pe toate la punct. Oricum, mai trebuie să aducem jucători pentru a respecta rigorile Ligii a 3-a. Avem nevoie de juniori, dar și alți fotbaliști. Trebuie să ne orientăm spre Craiova, Târgu Jiu, să vedem ce putem aduce, altfel nu avem cum să facem față la un nivel superior”, a apreciat Cojocaru.

Anul trecut, atât campioana de la Gorj, cât și de la Caraș-Severin, au ratat promovarea. Dacă CSO Turceni a fost eliminată de Phoenix Buziaș (Timiș), Magica Caransebeș a pierdut dubla cu Reterzatul Hațeg (Hunedoara).

ACS Slatina Timiș: Copocean – Rob. Avram (Tîrnă 72′), Zaharia Isac, Ov. Bălan, Konoz – Cojocariu (Nicoară 46′), Ivanici (cpt.), Marițescu, Mitru – Lințu (R. Covăsală 46′), Ad. Neagu
Antrenor: Adrian Neagu
Eliminat: Marițescu (23′)

CSO Turceni: I. Popescu – Tudorache (cpt.), Dăianu, Dolcescu, Olteanu – I. Vasile, Mainerici (Zabulică 69′), Scurtu (Bușe 83′), M. Gîlceavă – Unguru (Mih. Șchiopu 69′), Sorea
Antrenor: Viorel Cojocaru
Eliminați: Olteanu (23′), Sorea (55′, cumul de cartonașe galbene), Trică (90+6′, cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Crivina (Slatina-Timiş). Spectatori: 800. Arbitru central: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Arbitri asistenți: Gabriel Boncz (Făgăraş) și Daniel Nagy (Mediaș). Observator de arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare). Delegat de joc: Florin Oglindoiu (Drobeta Turnu Severin).

Foto: ACS Slatina-Timiș și Știința Turceni

https://liga2.prosport.ro/liga-4/fotbalul-a-renascut-in-medias-noua-echipa-a-orasului-a-promovat-dupa-doar-un-an-in-liga-3-si-duce-mai-departe-istoria-raposatei-gaz-metan-obiective-indraznete-pentru-noua-trupa-d-19276021

https://liga2.prosport.ro/liga-4/cs-socodor-a-promovat-in-liga-3-dar-bucuria-aradenilor-a-fost-moderata-dupa-esecul-diu-mansa-secunda-cu-recolta-danceu-de-ce-ne-era-frica-nu-am-scapat-19275993

https://liga2.prosport.ro/liga-4/sarbatoare-in-zavoi-ramnicu-valcea-are-din-nou-echipa-la-nivel-national-gabriel-mangalagiu-este-foarte-important-ca-s-a-inceput-ceva-e-clar-ca-ne-dorim-mai-sus-19275976

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-a-promovat-in-liga-3-cu-o-victorie-mai-putin-concludenta-ca-in-tur-in-fata-echipei-din-geoagiu-vom-vedea-ce-facem-pe-viitor-19275953

https://liga2.prosport.ro/liga-4/mansa-retur-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-cele-20-de-jocuri-incep-de-la-ora-1730-19275847

https://liga2.prosport.ro/liga-4/mansa-tur-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-cele-20-de-jocuri-incep-la-ora-1800-echipa-care-urca-la-masa-verde-in-cel-de-al-treilea-esalon-19275248

https://liga2.prosport.ro/liga-4/slatina-timis-campioana-la-caras-severin-am-reusit-mi-s-a-spus-de-atatea-ori-ca-este-o-nebunie-ceea-ce-ne-dorim-noi-19274832

https://liga2.prosport.ro/liga-4/cso-turceni-si-a-pastrat-titlul-judetean-la-gorj-oltenii-vor-intalni-campioana-de-la-caras-severin-in-barajul-pentru-promovarea-in-liga-3-19272286

Mircea OGLINDOIU 26 Jun. 2023, 14:28 Liga 4
Pe aceeași temă